EBRAIKA

Vara este asociată de obicei cu viața, lumina și căldura, însă în calendarul comemorării victimelor Holocaustului, luna iulie este zugrăvită exclusiv în culori de doliu. Dincolo de datele istorice seci și de rapoartele de arhivă din această lună se ascund mii de destine distruse, strigătele mute ale târgușoarelor rămase pustii și groaza primelor acțiuni de lichidare în masă. Este dureros să ne amintim de aceste evenimente din iulie, însă a le da uitării înseamnă a trăda memoria celor ale căror voci au fost reduse la tăcere cu brutalitate.

1941

1 iulie. În orașul Liov au început pogromurile împotriva evreilor. Mulțimi formate din militari germani, membri ai miliției ucrainene recent formate, activiști din rândul naționaliștilor ucraineni și unii localnici, inclusiv etnici polonezi și ucraineni, au început să îi atace cu brutalitate pe evrei. Violența colectivă din Liov a fost însoțită de jafuri, bătăi, violuri și omoruri. În timpul pogromului, au fost uciși de la câteva sute până la câteva mii de evrei. Mulți au fost răniți.

2 iulie. La trei zile după intrarea fasciștilor în Daugavpils (Letonia), naționaliștii locali, care controlau situația din oraș, au primit instrucțiuni pentru exterminarea evreilor. Primii bărbați evrei au fost adunați în piață, ținuți acolo o zi întreagă, apoi închiși în penitenciar, iar o parte dintre ei au fost duși în pădure și împușcați.

5 iulie. Ordinul comandantului orașului Liepāja: „Toți evreii trebuie să își aplice imediat pe haine, pe piept și pe spate, un semn distinctiv ușor vizibil – o bucată de pânză de culoare galbenă, cu dimensiuni de cel puțin 10 pe 10 cm. Toți evreii de sex masculin, cu vârsta cuprinsă între 16 și 60 de ani, sunt obligați să se prezinte în fiecare zi la ora 7 dimineața la depoul de pompieri pentru a fi trimiși la munci publice. Timpul pentru cumpărături în cazul evreilor este limitat între orele 10 și 12. Tuturor evreilor le este permis să își părăsească locuințele doar între orele 10-12 și 15-17. Accesul evreilor în parcuri și pe plaje este interzis. Utilizarea oricăror mijloace de transport de către evrei este interzisă. Toate magazinele evreiești trebuie marcate imediat cu vopsea indelebilă cu inscripția „Juden Geschäft”. Toți evreii trebuie să predea toate mijloacele de transport, mașinile de scris, aparatele de radio și uniformele. Cei care nu vor îndeplini aceste dispoziții vor fi pedepsiți în cel mai aspru mod”.

8 iulie.

• Autoritățile de ocupație din Kaunas au publicat un ordin privind strămutarea evreilor, în termen de o lună, în suburbia Viliampolė (Slobodka), unde se înființa ghetoul evreiesc. Numărul prizonierilor din ghetou, imediat după strămutarea evreilor, era de 760 de persoane.
• Executarea evreilor din Kaunas. Împreună cu ucenicii săi, a pierit rabinul Elhonon Wasserman, lider al evreimii est-europene înainte de Cel de-al Doilea Război Mondial, autorul cărții „Epoca lui Mesia”.

10 iulie. 1500 de evrei – locuitori ai orășelului Jedwabne din Polonia – au fost arși de vii într-un hambar.

15 iulie. A fost înființat ghetoul din Daugavpils (Letonia). În perioada existenței ghetoului (15 iulie 1941 – 26 octombrie 1942), din cei peste 15.000 de prizonieri au supraviețuit aproximativ 100 de persoane, ceilalți fiind uciși de naziști și de colaboraționistii acestora.

17 iulie. Executarea prin împușcare a evreilor din târgul Zembin, raionul Borisov, regiunea Minsk (Belorusia). La masacru au pus umărul nu doar germanii din Gestapo, ci și trădători din rândul localnicilor, sub comanda unui locuitor al târgului, germanul Egof. Au fost ucise 927 de persoane.

18 iulie. În Fortul IX al Cetății Kaunas au fost împușcați 534 de evrei.

20 iulie:

• În Kameneț-Podolski (Ucraina) a fost înființat un ghetou. Până la sfârșitul lunii iulie, aici au fost strămutați 11.000 de evrei din Ungaria.
• În Franța, guvernul de la Vichy a adoptat o lege care prevedea confiscarea întreprinderilor evreiești, acestea trecând sub conducerea unei „administrații temporare”.

25 iulie. Înființarea Ghetoului din Chișinău. Ca zonă închisă și organizată, ghetoul a existat timp de 11 luni (din 25 iulie 1941 până la sfârșitul lunii iunie 1942), iar numărul total al evreilor chișinăuieni care au pierit este estimat, conform diferitelor surse, la aproximativ 11.500 de persoane. În jur de 1.000 de oameni au fost împușcați în timpul acțiunilor regulate la muncă forțată.  Alte până la 3.000 de persoane au murit chiar în interiorul ghetoului din cauza condițiilor inumane, a foamei și a tifosului. Ghetoul a fost desființat definitiv după ce, la 30 iunie 1942, ultimele 224 de persoane (inclusiv pacienți ai spitalului de psihiatrie și copii de la orfelinat) au fost deportate dincolo de Nistru. Nu toți au ajuns în lagărele din Transnistria – sute de oameni au fost împușcați de escortă pe drum sau au murit de extenuare. Dintre cei care au ajuns totuși în lagăre, doar câțiva au supraviețuit. Bilanțul total: din cei 11.500 de prizonieri care au trecut prin ghetou, doar 6 persoane au reușit să supraviviețuiasă. Înainte de înființarea ghetoului, între 1.000 și 2.000 de oameni au fost uciși de trupele germane și române pe străzile orașului și în propriile case, imediat după intrarea acestora în Chișinău.

28 iulie. Au fost uciși toți evreii din târgușorul Jabrochici (Jabrokici), regiunea Vinița.

29 iulie. Împușcarea evreilor din ghetoul din Daugavpils (Letonia). La 29 iulie, fasciștii au ordonat întocmirea unor liste cu bătrâni, presupus pentru a fi transferați într-un „lagăr special”. Toți cei incluși în liste au fost duși la 8 kilometri de Daugavpils, în pădurea Mežciems, și erxecutați.

31 iulie. Directiva lui Göring către șeful Direcției Generale a Securității Statului, Heydrich, privind necesitatea de „a face toate pregătirile pentru o soluționare globală a problemei evreiești în cadrul sferei de influență germane în Europa”.

1961

• 26 iulie. Pe teritoriul fostului lagăr de concentrare Auschwitz au început săpături oficiale pe o suprafață de 80 de metri pătrați.
• 28 iulie. Ca urmare a săpăturilor începute oficial cu două zile mai devreme pe teritoriul lagărului Auschwitz, inițiate de fostul prizonier Zalman Gradowski (membru al Sonderkommando) și de anchetatorii locali, în pământ a fost găsită o sufertașă ruginită de soldat german, în interiorul căreia se aflau foi de hârtie strâns împăturite și lipite între ele – însemnările lui Ch.A. Kaplan din ghetoul din Varșovia. Însemnările lui Ch.A. Kaplan sunt documente istorice extrem de valoroase și mărturii despre Catastrofă, care cuprind perioada de existență a ghetoului din Varșovia și evenimentele din lagărul de concentrare Auschwitz. Conform datelor de arhivă și ale cercetătorului Pavel Polian, Ch.A. Kaplan a sosit la Auschwitz cu unul dintre transporturi, aducând cu sine o cronică neprețuită. Manuscrisul reprezintă un exemplu unic al modului în care prizonierii încercau să documenteze ororile Holocaustului. Z. Gradowski a prețuit atât de mult opera lui Kaplan, încât, îngropând sufertașa cu hârtii, a lăsat alături în pământ cenușă și oase umane nearse, „înmormântându-l” astfel pe autorul însemnărilor.

Memoria Holocaustului este o datorie sfântă a celor vii față de cei dispăruți și o responsabilitate față de cei care vor veni după noi. Istoria a demonstrat unde duce indiferența, iar lecția noastră supremă este că tăcerea în fața răului ne transformă în complicii acestuia. Numai păstrând acest adevăr istoric putem spera că sintagma „Niciodată din nou” va rămâne nu doar un slogan, ci o lege de neclintit a lumii civilizate.