Pe 1 martie, a început luna ADAR. În iudaism, Adar este considerată a fi o lună de forță care aduce noroc. Această lună marchează sărbătoarea Purim, care simbolizează victoria evreilor asupra suferinței. Luna ADAR se află sub oblăduirea zodiei PEȘTILOR. Este o perioadă veselă, luminoasă, energia zilei sporește și se înmulțesc activitățile în afara casei. Persoanele născute în această perioadă sunt deschise, optimiste și fac tot posibilul să își înfrumusețeze viața, știu să ierte, să iubească și să sprijine. Trec cu zâmbetul pe buze peste obstacole și reușesc să se bucure de orice lucru le oferă soarta, oricât de mărunt ar fi.

PERSONALITĂȚI NOTORII EVREI,

ORIGINARI DIN BASARABIA ȘI MOLDOVA,

NĂSCUȚI ÎN LUNA ADAR 

2 adar/2 martie

ELIEZER ȘTEINBARG (1880, Lipcani, gubernia Basarabia, Imperiul Rus –  27 martie 1932, Cernăuți, România) – profesor de limba idiș și poet și fabulist evreu din Basarabia. 145 ani de naștere.

În Lipcani a lucrat ca profesor de idiș și ebraică în școlile locale. A publicat piese de teatru, poezii, manuale metodologice de pedagogie. A ținut prelegeri despre literatura evreiască modernă în toată Basarabia. A publicat și în ebraică. A depus multe eforturi pentru dezvoltarea literaturii pentru copii în idiș. Primele fabule Șteinbarg le-a publicat în 1910 în colecția „Eiropeishe Literatur” (Literatură europeană). În 1919 a fost invitat la Cernăuți, unde a devenit șeful rețelei de școli evreiești Dar Yidishar Shulfarein (Asociația Școlilor Evreiești). De-a lungul anilor 1920, a publicat o serie de manuale metodologice de pedagogie evreiască „Kultur” (Cultură), în care, printre altele, a dezvoltat o metodă de predare simultană a ambelor limbi evreiești.

În mare parte datorită eforturilor lui Șteinbarg și carismei sale extraordinare, Cernăuți a devenit în acei ani unul dintre centrele literaturii evreiești. Ani mai târziu, scriitorul Șloime Bikl își amintea: „Cernăuți a reprezentat centrul idișului pentru toată lumea, tocmai pentru că acolo a trăit figura centrală și cea mai influentă a României evreiești dintre cele două războaie mondiale, Eliezer Șteinbarg”.

În 1928 se mută în Brazilia, unde, la Rio de Janeiro, conduce școala evreiască care astăzi îi poartă numele (Escole Eliezer Steinbarg), și participă la înființarea unei școli similare în São Paulo (acum Colegio Eliezer Steinbarg). Doi ani mai târziu, se întoarce la Cernțuți și se dedică din nou activităților literare și didactice. Din cele peste cinci sute de fabule scrise până la acea dată, Steinbarg selectează 99 și le pregătește pentru prima lor publicare. Însă la 27 martie 1932 moare subit. Încă din timpul vieții sale a fost recunoscut ca un clasic al literaturii evreiești moderne. Imediat după moartea sa în 1932, prima ediție a fabulelor sale a fost publicată la Cernăuți. Au urmat reeditări extinse la București (1935, 1956, 1973), Cernăuți, Iași (1948), Buenos Aires (1949), Tel Aviv (1956 și 1969), Montevideo (1970), New York (2003) etc., precum și traduceri în română, ebraică, portugheză, germană, engleză și rusă. În 1972, arhiva lui Eliezer Steinbarg a fost transmisă la Biblioteca Națională și Universitară Evreiască din Ierusalim (Israel). În 1988, la Cernăuți, scriitorul J. Burg a înființat Societatea Culturală Evreiască „E. Șteinbarg”, care este activă și astăzi; o stradă poartă numele scriitorului.

7 adar/7martie

BRIGHITTA KOVARSKAIA (nume la naștere Orenștein; 1930, Chișinău – 7 ianuarie 1998, Chișinău) – Autoare de cărți despre broderie și tricotat, bibliograf, istoric local, fizician și informatician. Candidat la științele fizico-matematice. 95 ani de la naltere.

S-a născut la Chișinău în familia farmacistului Pincus Orenștein și a soției sale Bluma. A crescut în aceeași curte cu S. D. Cervinsky (bunicii lor erau coproprietari de farmacii). Bunicii mamei sale au murit în ghetoul din Chișinău. În timpul războiului, împreună cu familia a fost evacuată la Semipalatinsk. În august 1944, ea și familia ei s-au întors la Chișinău. A absolvit cu medalie de aur școala secundară nr 6 din Chișinău. În 1952, a absolvit Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Chișinău. În perioada 1952-1964, a predat matematică și fizică la școala medie și la Colegiul de Comerț și Tehnologie din Chișinău. În perioada 1964-1968 a predat la Departamentul de fizică al Institutului Agricol din Chișinău. În perioada 1968-1979 a predat la Institutul Politehnic din Chișinău. În 1969, după absolvirea studiilor postuniversitare la Catedra de chimie cuantică a Institutului de Chimie al Academiei de Științe a RSS Moldovenești, și-a susținut teza de doctorat cu tema „Structura electronică și proprietățile complexelor pătratice planare” sub conducerea lui I.B. Bersuker.

În perioada 1979-1985 a fost cercetător la Secția informare științifică a Institutului de Matematică al Academiei de Științe a Moldovei, în perioada 1985-1998 a fost cercetător principal la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei. În anii ’90 a publicat eseuri despre istoria evreimii basarabene, în colecția „Evreii în viața spirituală a Moldovei”, 1997).  

10 adar/10 martie

ALEXANDR GOLDENWEIZER (1875, Chișinău – 26 noiembrie 1961, Nikolina Gora, reg. Moscova) – Pianist, compozitor, pedagog, publicist, critic muzical și persoană publică. 150 ani de la naștere.

Primele impresii muzicale le-a primit de la mama sa, Varvara, care avea gusturi artistice rafinate și iubea să cânte. La vârsta de cinci ani, după ce a învățat să descifreze notele, a început să cânte puțin singur la pian. În 1889 a fost admis la Conservatorul din Moscova. Și-a început cariera didactică în 1895. Goldenweiser a fost apropiat ideologic de Lev Tolstoi. Prietenia lor a început în 1896 datorită pasiunii lor pentru șah. Ca și Tolstoi, el nu mânca carne. A asistat la moartea scriitorului în Astapovo și i-a semnat testamentul. Din 1901 a activat ca critic muzical în presă. Potrivit Enciclopediei muzicale (1973), A. Goldenweiser a fost „creatorul uneia dintre cele mai mari școli pianistice sovietice, participant activ la restructurarea învățământului muzical și la dezvoltarea unui sistem modern de formare a muzicienilor în URSS, autorul a numeroase articole și rapoarte pe aceste teme”.

14 adar/14 martie

GRIGORII PEROV (nume la naștere Herț Perper; 1905, Chișinău – 17 februarie 1981, Chișinău) – poet și scriitor satiric, traducător de proză și poezie din moldovenească în rusă și din rusă în moldovenească. 135 ani de la naștere.

S-a năsut în familia lui Samuel (Shmil) Perper și a soției sale Dvoira. Bunicul său, Nuhim  Perper, a fost comerciant la o fabrică de prelucrare a lemnului. Înainte de război a lucrat ca inginer chimist, iar după război a lucrat în calitate de consultant în cadrul Uniunii Scriitorilor din Moldova.

A tradus în limba rusă poemul „Lucafărul” de M. Eminescu, romanul „Drumul plopilor” de Alexandru Lipcan (1958), culegerea „Ce-au văzut ochii mei” de Valentin Roșca (1959 și 1964), basmele lui Ion Creangă (1962, 1963), nuvela lui Constantin Negruzzi „Alexandru Lăpușneanu” (1970), basmele lui Aureliu Busuioc (1970), ș.a., cartea „Andrei Lupan” de Rahmil Portnoi (1959); de asemenea, a tradus din limba ebraică Fabulele lui Eliezer Șteinbarg.  A tradus și poezii ale poeților moldoveni contemporani (E. Loteanu, C. Condrea). Din rusă în moldovenească a tradus „Duma despre Opanas” de Eduard Bagritski (1948), poemul „Ce este bine și ce este rău” de Vladimir Mayakovsky (1952), o culegere de poezii pentru copii de Serghei Mihalkov (1953). Unele dintre traducerile lui Perov au fost incluse în Antologia poeziei moldovenești. Autor a numeroase culegeri de poezie satirică în limba rusă. A publicat recenzii și critici literare în presa moldovenească. Cântecul lui Șico Aranov pe versurile lui Perov „Într-o seară liniștită de vară” (1956) a fost interpretat de orchestra de jazz „Bucuria”; cunoscut este și cântecul „N-am cănd să mă plictisesc” de Zlata Tkaci, pe versurile lui Grigorii Perov (1953).

15 adar/15 martie

ESFIRA KURȚ (1915, Bender – 17 octombrie 1981, Chișinău) – scenaristă, redactor. 110 ani de la naștere.

Din 1936 a lucrat ca redactor la biroul TASS din București. După ce a absolvit patru cursuri la Universitatea din București în 1940, s-a întors în Basarabia. A lucrat la ziarul republican „Бессарабская правда” din Chișinău. Până în 1941 a lucrat ca redactor și traducător la Editura de Stat a Moldovei. Ulterior, a absolvit Institutul Poligrafic din Moscova. În 1944, a revenit la Chișinău, a lucrat în calitate de redactor la radioul moldovenesc (1949-1958), iar din 1958 până în 1973 – în calitate de redactor-șef al postului național de radio din Moldova și al emisiunii de artă și literatură a televiziunii naționale moldovenești. Este membru al Uniunii Cinematografilor din Moldova.

Este înmormântată în Cimitirul Central (Armenesc) din Chișinău alături de soțul său — arhitectul Robert Kurtz (1911-1980), arhitectul-șef al Chișinăului în perioada 1944-1951.

23 adar/23 martie

IACOV COPANSCHII (1930, Căușeni, Basarabia  – 18 iulie 2006, Chișinău, Republica Moldova) – istoric și profesor, doctor în științe istorice. 95 ani de la naștere.

S-a născut în familia lui Moișe Copanschi, funcționar al unui magazin de manufactură, și a soției sale Haika. A studiat la heder, apoi la școala românească. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, împreună cu mama s-a aflat în evacuație. După război, familia s-a întors la Căușeni, apoi s-a mutat la Bender (Tighina), unde Iacov a absolvit școala secundară. În 1954, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău. În anii 1956-1991 a participat la compilarea volumului „Istoria României” în două volume (Moscova: Nauka, 1971). În 1979-1989, a predat la Institutul Pedagogic de Stat din Chișinău. Din 1992, a fost cercetător-șef și ulterior șef al Departamentului de Istorie și Cultură a Evreilor din Moldova la Institutul de Studii Interetnice al Academiei de Științe din Moldova. A publicat o serie de lucrări despre istoria evreilor din Basarabia, în special materialele de arhivă pe care le-a descoperit despre pogromurile de la Chișinău din 1903 și 1905. Pe parcursul activității științifice a publicat peste 275 de lucrări științifice, inclusiv 13 monografii și culegeri despre istoria modernă a Moldovei și a iudaicii. Din 1997 a ocupat postul de președinte al consiliului public al organizației caritabile evreiești Hesed Yehuda din Moldova. A fost distins cu Ordinul Gloria Muncii (2005).

28 adar/28 martie

IULII GUZ (la naștere – Idel; 1885, Odesa – 18 septembrie 1971, Chișinău) – pianist, profesor de muzică.

S-a născut în familia unui burghez din Odessa, Moișe-Hersh Guz și Catherina Guz. Idel a fost cel mai mare copil din familie. A absolvit Școala de Artă Dramatică a Conservatorului din Viena (1905), apoi a studiat la Conservatorul din Cracovia (1905-1907). Între 1907 și 1910 a lucrat ca pianist în Leipzig și Berlin. În 1911 a predat la cursuri private de muzică în Odessa. În perioada 1912-1915 a studiat la Conservatorul din Sankt Petersburg. În 1915-1921 a predat la o școală de muzică din Chișinău. În perioada 1921-1936 a lucrat ca pedagog la conservatorul privat „Unirea” din Chișinău, în perioada 1936-1940 — la conservatorul privat „Munichipal” tot acolo. Din 1922 a fost membru al Societății Muzicale din Chișinău. A concertat la Berlin, Leipzig, Cracovia, Odessa și Chișinău. În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei s-a aflat în evacuare în Alma-Ata, unde a predat la o școală de muzică. În perioada 1944-1957 a fost șef de catedră la Conservatorul din Chișinău.