File de calendar
28.05.2025 Блог
A început luna SIVAN – o lună de 29-30 de zile. Din limba akkadiană „anotimp, vreme». În luna SIVAN se sărbătorește ȘAVUOT – sărbătoarea care eternizează momentul când Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai. Anul acesta Șavuot vine în data de 6 sivan (2 iunie).
Luna SIVAN corespunde aproximativ cu semnul GEMENILOR. Evreii numeau această perioadă a anului luna alegerilor, iar persoanele născute în această zodie erau recunoscute pentru înțelepciunea și sinceritatea sfaturilor lor. Din zodia Sivan se alegeau mulți rabini si conducători, capabili să decidă soarta triburilor și să împartă dreptatea. Destinul celor născuți în acest semn este unul norocos, dar numai dacă reușesc să ia deciziile cele mai bune pentru ei.
PERSONALITĂȚI NOTORII EVREI,
ORIGINARI DIN BASARABIA ȘI MOLDOVA
CARE S-AU NĂSCUT ÎN LUNA SIVAN
SUB ZODIA GEMENILOR
7 sivan/3 iunie
ILYA BRITAN (1885, Chișinău – împușcat 15 decembrie 1942, Mont-Valérien, Franța) – poet, publicist, jurist. 140 ani de la naștere.
După revoluția din 1917 s-a stabilit la Moscova, a lucrat ca avocat. Exilat din URSS în 1923, a locuit la Berlin, unde a publicat șapte culegeri de poezii. La 24 martie 1938 a primit o somație de a fi expulzat din Germania fără proprietate timp de șapte zile. La 6 octombrie a ajuns la Paris cu pașaport sovietic. La 12 octombrie i s-a refuzat azilul, însă după revizuirea cazului la 18 noiembrie 1938 i s-a permis să rămână în Franța. Odată cu instaurarea regimului de la Vichy în octombrie 1940, a fost impusă o interdicție de angajare a evreilor. La 22 iunie 1941 a fost arestat ca cetățean străin de origine evreiască și deportat în lagărul de concentrare de tranzit de la Drancy. Ulterior Ilya Britan a fost transportat la Fort Mont Valérien din Suresnes împreună cu un grup de 44 de evrei deținuți la Drancy și împușcat la 15 decembrie 1941 printre șaptezeci de ostatici. Este înmormântat în cimitirul din Suresnes.
Din scrisoarea adresată fiului în ajunul execuției sale: „Dragă Sașenka, copilul meu drag! Mâine nu voi mai fi. Să-ți fie doar o consolare că voi muri așa cum am trăit: extrem de simplu. Fără poze, fără cuvinte inutile. La ce voi avea timp să mă gândesc în ultima clipă? Nu stiu. Probabil la tine, la biata ta mamă. Te-am iubit, patria noastră nefericită, muzica lui Rachmaninov. Și de asemenea… literatura rusă, singura literatură din lume… ”
BORIS KAMKOV (născut Kaț; 1885, s. Cobîlea, r. Șoldănești, Basarabia – 29 august 1938, Moscova) – Socialist rus, lider al socialiștilor-revoluționari ruși, unul dintre fondatorii Partidului Revoluționar Socialist de Stânga. Împușcat în 1938, reabilitat postum. 140 ani de la naștere.
16 sivan/12 iunie
ZEEV VILNAI (născut Volf Vilenskii; 1900, Chișinău – 21 ianuarie 1988, Ierusalim ) – geograf, istoric și scriitor. 125 ani de la naștere.
La vârsta de șase ani s-a mutat cu familia în Palestina. A slujit ca inspector militar în Haganah, apoi în Forțele de Apărare ale Israelului. Zeev Vilnai este autorul mai multor ghiduri de călătorie și cărți despre diferite orașe din Israel. „Ghidul Israelului”, scris de Vilnai, a fost reeditat 27 de ori și a fost tradus în mai multe limbi. Este laureat al Premiului Bialik (1981) și al Premiului Statului Israel (1982). Cetățean de onoare al Ierusalimului (1967). Fiul Matan Vilnai (n.1944) – politician israelian, membru al Knesset-ului, general-maior.
SULAMITA CERVINSCHI (1930, Bolgrad, Basarabia, astăzi reg. Odesa – ?, Germania) – pictor-scenograf şi designer la teatrul „Licurici”, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Maestru în Artă. 95 ani de la naștere.
17 sivan/13 iunie
GHITA STRAHILEVICI (născută Ghitl; 1915, Chișinău – 20 decembrie 2002, Chișinău) – pianistă. 110 ani de la naștere.
A studiat pianul cu unchiul său, profesorul de muzică Naum Vilik. A absolvit liceul „Prințesa Dadiani”. În 1934-1936 a studiat la Conservatorul „Unirea” din Chișinău. În 1936-1940 a studiat pianul la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București. În 1940 s-a întors la Chișinău și a fost solistă a Filarmonicii din Chișinău pînă la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. În anii războiului a concertat pe fronturi cu ansamblul „Doina”. După război a condus secția muzicală a Filarmonicii de Stat din Moldova, a activat la Conservatorul din Chișinău în calitate de concertmaestru, a interpretat programe de muzică clasică și lucrări ale compozitorilor moldoveni contemporani. La casa de discuri „Melodia” din Moscova au fost editate patru discuri cu lucrări ale compozitorilor moldoveni clasici și moderni interpretate de Ghita Strahilevici. Este autor al muzicii pentru mai multe spectacole ale teatrului de păpuși „Licurici” din Chișinău. A fost distinsă cu Medalia Meritul Civic (1995) și cu Ordinul Republicii (1996) al Republicii Moldova.
23 sivan/19 iunie
AVRAAM GRANOT (născut Avrum Granovskii; 1890, Florești, Basarabia – 5 iulie 1962, Ierusalim, Israel) – jurist, economist și om politic israelian, care a deținut funcția de președinte al Fondului Național Evreiesc (Keren Kayemet) între 1942-1961 și director al companiei de apă Mekorot între 1943-1961. Granot a mai fost deputat în Knesset-ul (Parlamentul) statului Israel (1949-1951) din partea Partidului Progresist. El a fost unul din autorii politicii de reașezare agricolă evreiască în Palestina și ai politicii agrare contemporane a Statului Israel. 135 ani de la naștere.
Granot a fost membru al Partidului Noua Alia și unul dintre semnatarii Declarației de independență a statului Israel (14 mai 1948). În anul 1949, el a fost ales ca deputat în primul Knesset, ca membru al Partidului Progresist (succesorul Partidului Noua Alia). În această calitate, a fost membru în Comisia de anchetă parlamentară cu privire la refugiații din lagărul Jalami și în Comisia de Finanțe. A condus câteva corporații publice, fiind membru în Consiliul Guvernatorilor Universității Ebraice din Ierusalim și în Institutul de Științe Haim Weizmann. Planul lui Granot de asociere a pământului Fondului Național Evreiesc și a statului Israel a servit ca bază pentru dezvoltarea legislației cu privire la posesiunea de terenuri și controlul asupra acestora, acceptată de către Knesset în 1960.
Numele lui Granot îl poartă un cartier (Neve Granot) și o stradă din Ierusalim, precum și o fundație israeliană în domeniul științelor economice.
25 sivan/21 iunie
KATIA KAPOVICI (n. 1960, Chișinău) – poetă, romancieră, redactor. 65 ani de la naștere.
Tatăl său, Iulii Capovici, a fost arhitect; mama sa Ada Naumovna — bibliotecară. A studiat la școala nr. 53 din Chișinău cu predare în limba engleză, a absolvit liceul ruso-moldovenesc nr. 8. A intrat la Institutul Pedagogic de Stat din Nijni Tagil la Facultatea de Limbi Străine (engleză și franceză), după al doilea an s-a transferat la Institutul Pedagogic din Chișinău, facultatea de Filologie. S-a ocupat de cele mai exotice meserii (inclusiv măsurarea rezervoarelor de depozitare a petrolului). La Chișinău, a făcut parte din cercul de scriitori începători ai uniunii literare „Orbita” de pe lângă ziarul „Molodezi Moldavii” – Eugeni Horvat, Victor Pană, Alexandru Fradis și alții. În 1990 a plecat în Israel. În 1992 s-a mutat la Boston (SUA), a studiat la Facultatea de Studii Slave a Universității Harvard. Editează (împreună cu soțul ei, Philip Nikolaev) revista de poezie de limbă engleză Fulcrum. Scrie poezii în limbile rusă și engleză. Este câștigătoare al „Premiului Rus” la categoria „Proză mică” (2012).
26 sivan/22 iunie
SVETLANA KRYUCIKOVA (n. 1950, Chișinău) – actriță de teatru și film. 75 ani de la naștere.
Înainte de a intra la Școala Studio a Teatrului de Artă din Moscova (1969) a lucrat în diverse locuri. În 1967 a lucrat ca operator la Centrul de Calcul al Biroului Central de Statistică al RSS Moldovenești. În 1969 – preparator superior la Institutul Agricol din Chișinău.
În 1973 a absolvit Școala Studio a Teatrului de Artă din Moscova și a devenit actriță a Teatrului de Artă din Moscova. La începutul carierei a fost angajată în rolurile de femme fatale.
Astăzi actrița este președintele festivalului de film „Vivat cinematografia Russiei!” din Sankt Petersburg. Din 2016, conduce un laborator de actorie la Uniunea Lucrătorilor de Teatru din Federația Rusă.
Ответить