poeți прикрепленные посты

Arta sufletului – Poezia

21.03.2016 Блог  Нет комментариев

Poezia este deschiderea și închiderea unei uși, lasându-i pe cei care privesc prin deschizătură să ghicească ce s-a vazut în frântura aceea de clipa.

Carl Sandburg

Astăzi, 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei vă propunem cîteva versuri ale poeților evrei

загруженное (3)

IȚIC MANGHER

EU, PRINŢUL

Eu sunt prinţul si lăutarul și stau

La poarta casei voastre. În scripca mea inspirată

Doarme o împărăție care agonizează

Și care moare, neîncoronată.

E destul ca filistinul chelbos să-mi strige

De la fereastră: «Bravo, băiete!»

Ca să-mi mușc buzele pâna la sânge

Și să dau cu scripca de perete.

Doamne! De ce mi-ai hărăzit să port

Cântece-n trup și viziuni în minte?

De ce mi-ai dat traista de cerşetor,

Ghete scâlciate și dezmăț în veșminte?

Vrei în halul ăsta să-ți apar

Schimbând în plânsoare visarea ta frumoasă?

Vrei să strig în patru vânturi: Noapte!

Și să n-am unde mă duce acasă?

Doamne! Stelele tale m-au amăgit.

Căile tale străine îmi sunt.

Doar răchita mi-e aproape și păduchele

Flămânzind în cămașa-mi bătută de vânt,

Și vijelia pipăindu-mi cu degete-arzătoare

Trupul, care poticnindu-se, cade înainte,

Se lipeşte de pamânt și-mbrățișează pământul

Ca un beţiv muierea lui fierbinte.

Furtuna însăși are-un sălaș, dar eu

încotro să-mi îndrept paşii, Doamne?

Viermii rod aurul cântecelor mele,

Pasările mor de gheara hâdei toamne.

La căpătâiul mamei bolnave, are rost să mă duc?

De trei ani ţintuită la pat, nu se cuvine

Să-i calc pragul după ce i-am călcat în picioare

Iubirea — și am facut-o de ruşine.

Quo vadis, Itic Manger?

Robot_Alexandru

ALEXANDRU ROBOT

BASORELIEF

Spirala prăbuşeşte pe muchiile orei

Înfăţişări de sânge ucise lângă şerpi,

Un ibis putrezeşte în fluxul aurorei

Şi purpura vânează, cu marginile, cerbi.

 

Oglinzile sărează genunchii baiaderei

Şi trupul îşi jertfeşte mărgeanele în dinţi;

Matrozii o măsoară cu linia galerei

şi chinuie cucuta din flaute fierbinţi.

 

Vertebrele prinţesei încarcă obeliscul,

Şi alb îşi creşte sclava un umăr peste mâini.

Între corăbii sună ostroavele cu discul

Şi bufniţele lunii dărâmă-n ochi fântâni.

 

Învinge efigia cu suliţele tribul,

Şi trunchiurile cântă pe aripi de palmieri.

În piatră lâncezeşte papirusul şi scribul

Şi cucuta otrăvii frământă-n arcuri jderi.

Гужел

ANATOL GUGEL

 

Vorbesc în limba psalmului prorocii

învălmășiți de patimi, milostivi.

Destinul tremură pe muchia vocii.

Ce vor, aici ș-acum, prorocii sivi?

 

Să-mi amintească de-antice istorii?

De unde v-ați ivit? Îmi bate-n tîmplă

timpul, cel străpuns de traiectorii.

Ce s-a-ntîmplat cîndva  și azi se-ntîmplă?

 

”Ah, omule, nu te-nchide-n cușcă!”

Și, buimăcit, zăresc un pîlpîit

de-oracol sacru… Sau și el e-un mit!

Dar murmurul ca-n carne vie mușcă.

 

Milenii curg rostogoliș, și eu

m-apropii vrînd-nevrînd de Dumnezeu.

16ee8a7

MIROSLAVA METLEAEVA

 

În ceața dimineții

ca-ntr-o oglindă strâmbă –

măști alunecatoare-n umbră.

Plutește un surâs – e suspendat ca frunza

în arborele-nveșmântat-năluca.

De ochi eu îmi apropii palma ta

Presimțind curânda dezlegare

a tainei întraripării.

În fața mea e chiar realitatea

tu – dincolo de ea

sau îndărătul ei

topindute-n albastrul înzoririi.

Trad. Leo BUTNARU

image

MOISEI LEMSTER

INSPIRAȚIE

Pasărea din suflet – să n-o izgoniți,

Cântecul de-o clipă cheamă stări divine:

Pasărea, de cântă –

Cerul auziți,

Clipa e astrală –

Inspirată vine!

 

Ramura din suflet care-a înflorit,

Fragedă – n-o frângeți – va-nflori-n petale:

Ea de-atâtea veacuri cerul a vrăjit

Și-a uimit imensul

Bolților astrale!

 

Sufletul respire cerul sfânt de mai –

Împresoare-i zorii nividirea clară!

Pasărea-a fi mută,

Ramul – făr’ de grai,

De duci toamna-n suflet – făr’ de primăvară!

Trad. Boris Druță

3
Теги: , ,

Suflet răvăşit de furtuni…

21.02.2016 Блог  Нет комментариев

efgth«Liviu Deleanu porneşte din noapte şi poposeşte în beznă. Nu ştiu cum s-a făcut ca acest pui (…), crescut pe maidanele Iaşilor, nu e nici sentimental, nici elegiac, nici liric; e dur ca un pietroi şi aspru ca zgura. Versurile (…) zvîcnesc ca un puls agitat de febră şi la fel cu febră — ţiuie prelung în urechi, ameţitor: sunt aspecte — în negru de cărbune, furate din viaţa celor cu suflet răvăşit de furtuni (…)»

G. Spina

S-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului LIVIU DELEANU. Poet uitat – așa scrie despre Deleanu nepoata acestuia Iulia Azriel, care și-a pus scopul să completeze pe cît se poate lacunele existente din activitatea poetului, să reunească materiale pierdute sau păstrate parțial, la Chișinau, în marile biblioteci din Iași și București, ca și la Biblioteca Nationala din Ierusalim: ”Sînt convinsa că, auzind numele Liviu Deleanu, mulți se întreabă cine este acesta, de ce vorbim despre el și de ce vorbesc eu despre el. Răspunsul la a treia întrebare este cel mai simplu. Deleanu a fost unchiul meu, fratele cel mare al tatei, și în ultimii ani încerc sa adun cît mai multe date, în scopul de a închega cît de cît un portret al poetului. Motivele mele sînt diverse: curiozitatea, multe semne de întrebare, toate legate probabil de un sentiment de vinovăție față de amintirile vagi, incomplete, de familie, și apoi nevoia imperativă de a întelege de ce o parte semnificativa din opera lui a fost total ignorată”. <citește>

UITE COPACUL

Uite copacul…

Sta singur, saracul.

În ses.

Singur si neînteles.

Nici iarba, nici scaiul.

Nici spinul, nici paiul

Nu stiu ce-l framînta, ce-l doare.

Ce gol si ce arsita mare

Sta singur aici sa îndure.

Copacul se vrea în padure.

CROCHIU

Iar parul tau cu parul meu

Se-ating din mers – si se saruta,

Precum în noaptea abatuta

Deasupra mea si-asupra ta

Doi pomi vecini s-ar saruta,

Sau cum o boare trecatoare

S-ar saruta cu-o alta boare.

MARTURISIRE

Femeie, care-mi dai puterea

Sa înfrunzesc ca un copac,

Cum sa te-nvat s-auzi tacerea

Marturisirilor ce-ti fac,

Cum sa te-nvat sa iei aminte

Acelor simtaminte tari,

Ce-ti stiu vorbi nu prin cuvinte.

Ci-n graiul linistilor mari?

Dincolo de cine sînt

Ma aflu dincolo de mine

Si dincolo de cine sînt,

De unde cîntecul îmi vine,

Cu iz de stele si pamînt.

De sus – îmi vine-adus de vise,

De jos – din om si faurar.

Si toate cartile mi-s scrise

Cu cernoziom si tus stelar.

Încă din Liviu DELEANU:

100 poezii de dragoste și dor. –  Ch.: Hyperion, 1996. – 107 p.

Epigrame cu adresa (fara paranteza). — Ch.: Ruxanda, 1999. -80 p: il.

Poezii. – Ch.: Hyperion, 1991. -325 p.

Vreme-n alte vremi topita. – Iași: Bonitas, 2005. -142 p.

Волшебная булава : Драматичесакя сказка с стихах/ Л.С.Деляну; Пер. Ю.Нейман. –К.: Литература артистикэ, 1980. -110 с.: ил.

Под знаком тайны : Стихи/ Л.С.Деляну; Сост. Б. Деляну; Пер. А.Прокопьева; Худ. А.Хмельницкий. – К. : Hyperion, 1990. -262 с.: ил.

1
Теги: ,

Alexandru Robot, poetul singurătății

31.01.2016 Блог  Нет комментариев

Robot_Alexandru

Pămîntul nostru are harul poeziei.Și a născut talente chiar și în timpuri de oprimare socială. Pînă la 1940 a răsunat ca o ceteră glasul [poetului basarabean] Alexandru Robot în stihuri de o originalitate surprinzătoare. [Nu-l putem uita, cărțile lui] trebuie să vadă lumina tiparului.

George Meniuc.

 

 

Astăzi (cu regretată  întîrziere) îi aducem un omagiu celui care a fost ALXANDRU ROBOT (Alter Rotmann). 1916 — 1941

S-a născut la 15 ianuarie 1916 la București, într-o familie de meseriaşi. A colaborat la diferite ziare şi reviste («Cuvântul liber», «Reporter», «Azi», «Front literar», «Viaţa literară» ş.a.). Din 1935 se mută cu traiul la Chişinău. După instaurarea Puterii Sovietice în Basarabia, Alexandru Robot publică versuri, pe care intenţiona să le înmănuncheze într-o culegere. Îi aparţin plachetele de versuri «Apocalips terestru» (1932), «Somnul singurătăţii», (1936), numeroase articole de publicistică («Pajurile mizeriei chişinăuene», «Portretul unei periferii»), schiţe («Scene din viaţa de redacţie»), reportaje («Comratul, o vale a plângerii», «Cimitirul recoltelor de la Comrat»), eseuri, note de călătorie, recenzii la cărţi şi spectacole. În poezie Robot a evoluat de la versul ermetic la imaginea poetică realistă. La 8 iulie 1941, la începutul ofensivei Germaniei asupra Uniunii Sovietice, redacția ziarului Moldova Socialistă, unde lucra A. Robot esta evacuată la Tiraspol, mai apoi – la Odesa unde, împreună cu alți 3000 de soldați este îmbarcat pe un vapor care avea destinația spre Crimeea. Imediat după ieșirea în largul Mării Negre vaporul este scufundat de aviația germană. Astfel, la vîrsta de doar 25 de ani, se stinge din viață cel care a fost Alexandru Robot.

PRIVELIȘTE

S-a culcat o floare cu un fluture

Şi-am pătruns în zi ca-ntr-un năvod.

Lângă porţile cu mult norod,

Am uitat desagii să mi-i scutur.

Holde mari îşi freamătă păcatul.

Ştiu cum râmele au dat seminţi.

(Căile creşteau făgăduinţi

Şi-ntorceau pe după soare satul).

S-a crăpat nămeaza ca păstaia

Şi îşi coace-aripa zborul crud.

Răstigneşte inima bătaia,

Cu porumbul din poveste ud.

 

BASORELIEF

Spirala prăbuşeşte pe muchiile orei

Înfăţişări de sânge ucise lângă şerpi,

Un ibis putrezeşte în fluxul aurorei

Şi purpura vânează, cu marginile, cerbi.

 

Oglinzile sărează genunchii baiaderei

Şi trupul îşi jertfeşte mărgeanele în dinţi;

Matrozii o măsoară cu linia galerei

şi chinuie cucuta din flaute fierbinţi.

Vertebrele prinţesei încarcă obeliscul,

Şi alb îşi creşte sclava un umăr peste mâini.

Între corăbii sună ostroavele cu discul

Şi bufniţele lunii dărâmă-n ochi fântâni.

 

Învinge efigia cu suliţele tribul,

Şi trunchiurile cântă pe aripi de palmieri.

În piatră lâncezeşte papirusul şi scribul

Şi cucuta otrăvii frământă-n arcuri jderi.

 

MOARTE ÎN BASM

Pe-o scoarţă doarme coiful uitat de Făt-Frumos,

Pe trepte stau de veghe săgeţile şi arcul,

Un ornic socoteşte când a murit monarcul

Şi-un cuc închis în vreme din oră se dă jos.

Un cal care nechează a putrezit de somn —

O ia prin seară cerul câmpiei înainte,

Iar paznicul în mână cu chei sau oseminte

Închide în morminte şi umbra mea de domn.

 

ULTIMUL SFÎNT

Se roagă în grădină, desculţ printre legume

Şi ciufuleşte iarba săracă şi bătrână

Când duhul lui se plimbă cu un asin prin lume,

Ţăranii îi sărută sudoarea de pe mână.

 

Câteodată merge cu vacile la iarbă

Şi când îşi duce singur cămăşile la râu,

Intră în apă simplu şi gol, până la barbă;

Seara-n hambare doarme cu somnul peste grâu.

Despre Alexandru ROBOT vă puteți informa în biblioteca noastră:

Robot, Alexandru. Îmblânzitorul de cuvinte. –Chișinau: Litera, 2003. -416 p. -(Biblioteca școlarului).

Călinescu, George. Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent. București:  Minerva, 1986. – P. 902 – 903.

Dicționarul scriitorilor români din Basarabia 1812-2010. – Chișinău: Prut Internațional, 2010. – P. 448-450.

Mica enciclopedie ilustrată a scriitorilor din Republica Moldova. – Busurești, Chișinău: Litera Imternațional, 2005. – P.495-504.

VENIȚI LA BIBLIOTECĂ ȘI SAVURAȚI DIN DELICIUL LECTURII!

0
Теги: ,