pictor Samuel Bak

Dacă am îndurat atîta suferinţă şi dacă vor mai exista încă evrei, cînd totul se va termina, atunci evreii, în loc să fie osîndiţi, vor fi daţi drept exemplu.

– Anne Frank

Astăzi, 27 ianuarie, este marcată ZIUA INTERNAȚIONALĂ DE COMEMORARE A VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI.

Cea mai tulburătoare abordare a Holocaustului este cea făcută din perspectiva suferinței copiilor. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial evreii europeni erau destinați anihilării. De rînd cu șase milioane de adulți au fost omorîți peste un milion și jumătate de copii. Înainte de a fi deportaţi şi exterminaţi, ei au fost mai întîi discriminaţi: caricaturizaţi, excluşi din şcoli, supuşi atacurilor antisemite; apoi ghetoizaţi, înfometaţi, murind de foame şi de frig sau ucişi, uneori pentru propria distracţie a călăilor. Mulţi copii au murit împreună cu familiile lor în masacre sau în  ghetouri.

La acest capitol au fost turnate filme, puse spectacole, scrise cărți. Vă propunem spre atenție cîteva cărți din colecțiile bibliotecii ”I. Mangher” despre soarta copiilor evrei în timpul Holocaustului:

Edith Balas. PASĂRE ÎN ZBOR. – București, 2015.

Avem în față cartea de memorii a unui „supraviețuitor de profesie”, așa cum se autodefinește autoarea.  Viața a supus-o la încercări groaznice: pe cînd avea doar 14 ani a fost deportată în lagărul morții de la Auschwitz. Dar, cu toate acestea, povestea lui Edith Balas este una plină de speranță și triumf, o valoroasă lecție despre modul în care cineva poate fi prăbușit de soartă, dar să continue să trăiască și, în final, să triumfe. „Pasăre în zbor spune ea, titlul memoriilor mele, a fost inspirat de faimoasa sculptură a lui Brîncuși, pe care eu o consider emblematică pentru viața mea.”

John Boyne. BĂIATUL CU PIJAMALE ÎN DUNGI. – București, 2016.

Este o ficțiune istorică bazată pe ororile din al Doilea Război Mondial, mai exact pe chinurile îndurate de evreii închiși în lagărele de muncă din cauza fanatismului conducătorului nazist. Este povestea unui băiețel german pe nume Bruno, al cărui tată a primit o slujbă foarte importantă, ceea ce înseamna că toată familia trebuie să se mute departe de oraș, într-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuință adevarată și unde în spatele unor garduri nesfîrșite se află sute, poate mii de oameni îmbrăcați în pijamale în dungi. Bruno se străduiește să înțeleagă ce se întîmplă în jurul său. Cititorul bănuiește despre ce e vorba, dar bietul Bruno, nu. Pornește așadar să exploreze împrejurimile și zărește un punct, care devine o pată și o pată care devine un baiat…

Raphael Delpard. COPII EVREI ASCUNȘI. – București, 2001.

Mii de copii evrei au fost smulsi din familiile lor, obligati să se ascundă pentru a scăpa de barbaria nazistă. Vreme de patru ani au trait suferința abandonării, a fricii. La sfîrșitul războiului n-au găsit decît cenușă; părinți și bunici morți în lagăre de concentrare, locuințele ocupate de alții. Uneori n-au mai găsit nici măcar o fotografie a celor dragi, a familiei. Cartea de față este — în același timp — cartea celor drepți. A tuturor acelor eroi, bărbați și femei, care i-au salvat pe copiii evrei, primejduindu-și viața, pentru a se împotrivi barbariei.

Eva Heyman. AM TRĂIT ATÎT DE PUȚIN. – București, 1991.

Anne Frank a Transilvaniei: Eva Heyman, copila pe care doctorul Mengele a împins-o în duba morţii. Fetiţa a scris un scurt jurnal în ghetoul din Oradea, înainte de a fi deportată în lagărul de concentrare de la Auschwitz și de a deveni o victimă a Holocaustului. Eva a început sa-şi aştearnă sentimentele şi gîndurile pe prima pagină a Micului sau Jurnal la 13 februarie 1944. Era ziua ei de naştere. Împlinea 13 ani. Eva a scris un jurnal despre ororile Holocaustului. Deşi, eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc… Aş aştepta sfârşitul războiului într-o pivniţă, sau în pod, sau în orice gaură…” Aceasta este o parte a ultimei însemnări în jurnal a Evei Heyman la 30 mai 1944.

Sunt cărți groaznice, dar care trebuie citite, doar pentru a înţelege mai bine drama copiilor evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deoarece victimele Holocaustului nu sunt doar cifre ale statisticilor sau nume care au rămas întamplător în anumite documente. Este greu de imaginat, însă aceste atrocităţi s-au întîmplat, iar istoria le-a consemnat în paginile sale.