evrei прикрепленные посты

Arta sufletului – Poezia

21.03.2016 Блог  Нет комментариев

Poezia este deschiderea și închiderea unei uși, lasându-i pe cei care privesc prin deschizătură să ghicească ce s-a vazut în frântura aceea de clipa.

Carl Sandburg

Astăzi, 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei vă propunem cîteva versuri ale poeților evrei

загруженное (3)

IȚIC MANGHER

EU, PRINŢUL

Eu sunt prinţul si lăutarul și stau

La poarta casei voastre. În scripca mea inspirată

Doarme o împărăție care agonizează

Și care moare, neîncoronată.

E destul ca filistinul chelbos să-mi strige

De la fereastră: «Bravo, băiete!»

Ca să-mi mușc buzele pâna la sânge

Și să dau cu scripca de perete.

Doamne! De ce mi-ai hărăzit să port

Cântece-n trup și viziuni în minte?

De ce mi-ai dat traista de cerşetor,

Ghete scâlciate și dezmăț în veșminte?

Vrei în halul ăsta să-ți apar

Schimbând în plânsoare visarea ta frumoasă?

Vrei să strig în patru vânturi: Noapte!

Și să n-am unde mă duce acasă?

Doamne! Stelele tale m-au amăgit.

Căile tale străine îmi sunt.

Doar răchita mi-e aproape și păduchele

Flămânzind în cămașa-mi bătută de vânt,

Și vijelia pipăindu-mi cu degete-arzătoare

Trupul, care poticnindu-se, cade înainte,

Se lipeşte de pamânt și-mbrățișează pământul

Ca un beţiv muierea lui fierbinte.

Furtuna însăși are-un sălaș, dar eu

încotro să-mi îndrept paşii, Doamne?

Viermii rod aurul cântecelor mele,

Pasările mor de gheara hâdei toamne.

La căpătâiul mamei bolnave, are rost să mă duc?

De trei ani ţintuită la pat, nu se cuvine

Să-i calc pragul după ce i-am călcat în picioare

Iubirea — și am facut-o de ruşine.

Quo vadis, Itic Manger?

Robot_Alexandru

ALEXANDRU ROBOT

BASORELIEF

Spirala prăbuşeşte pe muchiile orei

Înfăţişări de sânge ucise lângă şerpi,

Un ibis putrezeşte în fluxul aurorei

Şi purpura vânează, cu marginile, cerbi.

 

Oglinzile sărează genunchii baiaderei

Şi trupul îşi jertfeşte mărgeanele în dinţi;

Matrozii o măsoară cu linia galerei

şi chinuie cucuta din flaute fierbinţi.

 

Vertebrele prinţesei încarcă obeliscul,

Şi alb îşi creşte sclava un umăr peste mâini.

Între corăbii sună ostroavele cu discul

Şi bufniţele lunii dărâmă-n ochi fântâni.

 

Învinge efigia cu suliţele tribul,

Şi trunchiurile cântă pe aripi de palmieri.

În piatră lâncezeşte papirusul şi scribul

Şi cucuta otrăvii frământă-n arcuri jderi.

Гужел

ANATOL GUGEL

 

Vorbesc în limba psalmului prorocii

învălmășiți de patimi, milostivi.

Destinul tremură pe muchia vocii.

Ce vor, aici ș-acum, prorocii sivi?

 

Să-mi amintească de-antice istorii?

De unde v-ați ivit? Îmi bate-n tîmplă

timpul, cel străpuns de traiectorii.

Ce s-a-ntîmplat cîndva  și azi se-ntîmplă?

 

”Ah, omule, nu te-nchide-n cușcă!”

Și, buimăcit, zăresc un pîlpîit

de-oracol sacru… Sau și el e-un mit!

Dar murmurul ca-n carne vie mușcă.

 

Milenii curg rostogoliș, și eu

m-apropii vrînd-nevrînd de Dumnezeu.

16ee8a7

MIROSLAVA METLEAEVA

 

În ceața dimineții

ca-ntr-o oglindă strâmbă –

măști alunecatoare-n umbră.

Plutește un surâs – e suspendat ca frunza

în arborele-nveșmântat-năluca.

De ochi eu îmi apropii palma ta

Presimțind curânda dezlegare

a tainei întraripării.

În fața mea e chiar realitatea

tu – dincolo de ea

sau îndărătul ei

topindute-n albastrul înzoririi.

Trad. Leo BUTNARU

image

MOISEI LEMSTER

INSPIRAȚIE

Pasărea din suflet – să n-o izgoniți,

Cântecul de-o clipă cheamă stări divine:

Pasărea, de cântă –

Cerul auziți,

Clipa e astrală –

Inspirată vine!

 

Ramura din suflet care-a înflorit,

Fragedă – n-o frângeți – va-nflori-n petale:

Ea de-atâtea veacuri cerul a vrăjit

Și-a uimit imensul

Bolților astrale!

 

Sufletul respire cerul sfânt de mai –

Împresoare-i zorii nividirea clară!

Pasărea-a fi mută,

Ramul – făr’ de grai,

De duci toamna-n suflet – făr’ de primăvară!

Trad. Boris Druță

3
Теги: , ,