Basarabia прикрепленные посты

File de calendar

07.06.2024 Блог  Нет комментариев

La 7 iunie incepe luna SIVAN – o lună de 29 de zile. Din limba akkadiană – „anotimp, vreme». În luna SIVAN se sărbătorește ȘAVUOT – sărbătoarea care eternizează momentul când Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai. Anul acesta Șavuot vine în data de 5 sivan (11 iunie).

Luna SIVAN corespunde aproximativ cu semnul GEMENILOR. Evreii numeau această perioadă a anului luna alegerilor, iar persoanele născute în această zodie erau recunoscute pentru înțelepciunea și sinceritatea sfaturilor lor. Din zodia Sivan se alegeau mulți rabini si conducători, capabili să decidă soarta triburilor și să împartă dreptatea. Destinul celor născuți în acest semn este unul norocos, dar numai dacă reușesc să ia deciziile cele mai bune pentru ei.

PERSONALITĂȚI NOTORII EVREI,

ORIGINARI DIN BASARABIA ȘI MOLDOVA

CARE S-AU NĂSCUT ÎN LUNA SIVAN

SUB ZODIA GEMENILOR.

8 sivan/14 iunie

HERȘ GHERȘENZON (1829, Orhei, Basarabia – 12 februarie 1912, Leipzig, Germania ) – misionar, publicist, scriitor religios, traducător. Unul dintre fondatorii iudaismului mesianic. 195 ani de la naștere

YAACOV KNAANI (numele la naștere – Yacov Koifman; 1894, Hâncești, Basarabia – 23 august 1978, Ierusalim, Israel) – lexicograf, autor al dicționarului explicativ ebraic în 18 volume אוצר הלשון העברית לתקופותיה השונות (otzar haLashon haIvrit liTkufoteya haShonot, 1960-1989). 130 ani de la naștere.

A absolvit Universitatea din Viena și, concomitent, a studiat Semitologia sub conducerea șef-rabinului Vienei, Hirsch-Peretz Hayes. Timp de zece ani a lucrat ca secretar științific al comitetului editorial al Marelui Dicționar de ebraică al lui Ben-Yehuda. În 1960, a început publicarea Marelui Dicționar explicativ al limbii ebraice în mai multe volume. Au fost planificate 9 volume, dar deja în anii 1960 au fost publicate 11 volume și în următoarele două decenii –încă 7, ultimele două după moartea alcătuitorului.

12 sivan/18 iunie

MOISE BUHAROVICI (1919, Chișinău – 15 septembrie 2001, New York) – medic dermatovenerolog. 105 ani de la naștere.

După absolvirea gimnaziului din Chișinău în 1937, și-a continuat studiile la Facultatea de Medicină a Universității din Iași. După sfârșitul războiului, a lucrat ca medic și expert criminalist la Direcția raională de sănătate Sîngerei. În 1945-1947 a lucrat ca rezident și apoi șef de secție și medic șef adjunct al dispensarului dermatovenerologic regional Cernăuți. Din 1995 a trăit în SUA (Kew Gardens, Queens).

19 sivan/25 iunie

ZWY MILSHTEIN (nume la naștere Grigorii; 1934, Chișinău – 20 ianuarie 2020, Paris) – pictor, sculptor, gravor și scriitor. 90 ani de la naștere.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial familia sa se refugiază la București. Tatăl său a fost arestat de NKVD și trimis într-un lagăr GULAG. La București, tânărul Zwi Milshtein ia lecții de pictură de la George Ștefănescu. În 1948, după instaurarea regimului comunist, s-a stabilit cu familia în Israel. În anul 1954, în galeria Avni din Tel Aviv, își prezintă prima expoziție personală de pictură, iar în 1955 a obținut o bursă a Fundației Norman și a plecat la studii la Paris, apoi s-a stabilit în Franța. Opera lui Zwi Milshtein se înscrie în curentul neoexpresionist. Multe din lucrările sale sunt inspirate din creația literară a lui Mihail Bulgakov. Autor de cărți ilustrate pentru copii, eseuri, două romane («Le rire du chat» și «Le Chant du chien») și piesa de teatru «Le Chant du chien».

26 sivan/2 iulie

IEHOȘUA TAN-PAI (nume la naștere Șikl Budeștskii; 1914, Chișinău, Basarabia – 1988, Ierusalim, Israel) – poet, jurnalist, traducător. A scris în ebraică. 110 ani de la naștere.

S-a născut la Chișinău într-o familie religioasă. A absolvit gimnaziul religios „Moghen-Dovid” al rabinului I.-L. Tsirelson (mișcarea Agudas-Isroel). În 1934 a plecat în Palestina Mandatară. În 1937-1938 a studiat la Paris, după care s-a întors în Palestina pentru a lucra ca profesor. în 1950-1981 a fost şef al biroului editorial al ziarului „Ha-Aretz” din Ierusalim. A ocupat postul de vicepreședinte al Uniunii Jurnaliştilor din Israel și șefu al Casei Jurnaliştilor din Ierusalim. De la sfârșitul anilor 1930, a publicat zece culegeri de poezie, evoluând de la futurism cu ritm liber la vers tradițional rimat, poezie pentru copii și satirică. A tradus din idiș, română, germană, franceză și engleză, în special proza ​​și operele poetice ale lui Balzac, Baudelaire, Maupassant, Arthur Rimbaud, A. Pușkin, L. Tolstoi, A. Cehov, Shakespeare, un volum de poezii de Mihai Eminescu și poeta de limbă idiș Miryam Ulinover-Ulyanover care a murit la Auschwitz. A fost distins cu o serie de premii literare, printre care Premiul Şefului Guvernului (1971) şi Premiul H. N. Bialik.

27 sivan/3 iulie

IULIU EDLIS (1929, Tighina, Basarabia – 20 noiembrie 2009, Peredelkino, reg. Moscova, Rusia) – dramaturg, prozator și scenarist, disident politic. 95 ani de la naștere.

Născut la Tighina, a studiat în acest oraș la liceul francez. A vorbit româna, franceza și rusa. La începutul războiului este evacuat împreună cu familia în Tbilisi, unde în anul 1949 a absolvit Școala superioară teatrală. Ulterior a studiat la Institutul Pedagogic din Chișinău (facultatea de filologie), pe care l-a absolvit în anul 1956. S-a stins în noaptea dinspre 29 și 30 noiembrie anul 2009 la vila scriitoricească de la Peredelkino (regiunea Moscova), unde a locuit ultimii 12 ani. Fiica, Mariana Semenova (n. 1960), locuiește la Berlin, unde se ocupă de traduceri literare din rusă în germană împreună cu soțul Klaus Herer (n. 1961). A scris prima piesa («Calea unică»), în colaborare cu Roman Cerneavschi fiind elev în clasa 10. A debutat în presă în anul 1952, iar prima piesă a publicat-o în anul 1955. În anul 1959 autoritățile din RSSM au interzis montarea piesei «Orașul meu alb» și, ca urmare, Iuliu Edlis părăsește Chișinăul pentru Moscova. În anul 1962 devine membru al Uniunii scriitorilor din URSS. Între anii 1965 și 1977 lui Edlis i s-a interzis montarea pieselor pe scenele teatrelor sovietice, ca urmare a criticilor aduse de către oficialități piesei «. Începând din anul 1980 se adresează mai mult prozei, publicând câteva romane. A fost membru al colegiului de redacție a revistei anticomuniste «Continent», editată la Paris. Piesele lui Iuliu Edlis sunt traduse în 11 limbi străine, inclusiv în limba română.

Sursa: internet

0
Теги: , , , ,