24.06.2016 Блог  Нет комментариев

хармелин

IURII  HARMELIN

Сonducătorul teatrului pentru Tineret «С улицы роз», directorгд şi fondatorul Liceului Teatral, decan al Universităţii Slavone. Cetăţean de Onoare al oraşului Chişinău.

MI-AŞ DORI MULT CA ORAŞUL SĂ MAI ÎNTINEREASCĂ

 

Chişinăul este oraşul meu. În familia mea aproape şapte generaţii s-au născut şi au crescut aici. Eu m-am născut la Chişinău în anul 1954 şi uneori îmi pare că acest oraş în mare măsură este al meu, mai mult al meu decât al celor ce stau la conducerea lui. Finalizând studiile la şcoala numărul 50 eu am plecat să-mi fac studiile la Institutul de Limbi Străine din Piatigorsk, iar mai apoi am absolvit Institutul ”Sciuchin” la Moscova. Dar, consider că m-am maturizat eu anume aici, în Chişinău. Prezenţa mea aici în oraş a fost întreruptă doar în timpul studiilor, eu am locuit permanent în Chişinău. Şi aproape toată viaţa „construiesc” aici teatrul meu, pe care l-am fondat cu aproape 38 de ani în urmă. La fel mai „construiesc” aici şi Liceul meu Teatral. Este creaţia mea, pe care o preţuiesc mult. Când te gândeşti la oraş în memorie îţi vine neapărat cântecul Sofiei Rotaru „Oraşul meu”. Din păcate acum pare că nu se mai cântă acest cântec. Doar pe orologiul mare se mai aud crîmpee din acest cântec… Iar astăzi eu nu aş mai numi oraşul nostru oraş alb. El era alb pe vremea tinereţii mele şi atunci acest cântec era cu adevărat despre el. Acum oraşul a devenit un oraş în culori sumbre, gri — din sticlă şi beton armat. Puţin a mai rămas din oraşul din acest cântec şi este foarte trist acest lucru. Îmi place mult faptul că despre Chişinău mereu s-au scris poezii. Şi mai ales A.S. Puşkin. El nu a scris despre oraş nimic deosebit, dar el a scris aici marile sale opere literare. La fel şi Grigore Vieru şi Mihai Eminescu au scris multe poezii frumoase.

Am avut marele noroc să vizitez marile capitale din Europa, America, Canada, China. în pofida drumurilor şi călătoriilor lungi, eu de fiecare dată mă întorc cu bucurie la Chişinău. Pentru mine acesta este oraşul natal, oraşul pe care îl iubesc. Poate viaţa aici nu este atât de fericită ca în alte oraşe şi capitale. Aşa a fost să fie, că acest oraş este mai puţin preferat de către cei de care depinde viaţa lui. Este fascinantă istoria oraşului. Nu chiar atât de demult, vreo 100 de ani în urmă, oraşul era o fundătură. Iar acum este o capitală europeană frumoasă. Bucură acest fapt şi este de admirat. Eu ştiu că una dintre primele construcţii cu două etaje din oraş a fost casa străbunilor mei, care se afla în centrul oraşului, pe strada Puşkin. Lucrul acesta mă miră şi îmi dă prilej de mândrie. Eu locuiesc în acest oraş de 61 de ani. Cândva mă mirau mult distrugerile din oraş. De pildă în anii 1963 ori 1964, când eram încă copil au distrus clopotniţa, unde era ansamblul acesta arhitectural cu Catedrala şi Arcul de Triumf. Acolo e amplasată acum clopotniţa ce a fost construită din nou, nu demult. Din păcate în oraş sunt distruse acele obiective cu care cândva orăşenii se mândreau. Noi de fapt nu avem un Muzeu al Artelor ori Expoziţia Realizărilor Economiei Naţionale. Iar în tinereţe, când veneau în ospeţie prietenii mei, eu îi duceam permanent acolo. Pentru mine acestea erau obiectivele turistice cele mai importante. Îmi amintesc de scara cu cascade de la Lacul Comsomolist, care era extraordinar de frumoasă cu frumoasele sale havuzuri. Am avut norocul să mă filmez atunci în filmul „Omul merge după soare”. Fiind copii mici, alergam pe aceste scări, iar în jur ţâşneau havuzurile, miroseau florile. Era fermecător totul în jur. Cineva a decis că toată această frumuseţe nu mai trebuie nimănui, şi totul a fost distrus. Pe mine nu mă prea bucură edificiile băncilor, ori ceea ce se mai construieşte acum prin oraş. În spatele „deciziilor” arhitecturale moderne s-a pierdut oraşul nostru, oraşul care cândva a fost construit de Alexandru Osipovici Bernardazzi. Spre regret, s-au păstrat puţine monumente istorice. Oamenii nu vor să gândească cum ar putea fi combinate construcţiile moderne noi cu arhitectura anilor 1850-1860. Din păcate, puţin s-a mai păstrat din oraşul vechi. Pentru oraşul Chişinău este o pierdere mare. E regretabil faptul, că cei de care depinde soarta de viitor a oraşului, nu-l agreează deloc, ei se iubesc doar pe sine în acest oraş. Aş face aici un apel — ca oamenii aceştia să încerce să-şi iubească oraşul ori la putere să vină acei oameni, cărora cu adevărat le este drag şi scump acest oraş. Nu ştiu cine sunt aceştia, şi nicidecum nu încerc să spun ceva despre vreun partid, eu consider că oraşul trebuie să fie în afara politicii. Oraşul este ceva luminos, însorit, vesel, dar nu este un azil politic în care acesta este rupt în bucăţi. Vreau să fac aici doar un apel — ca oraşul să fie lăsat să se dezvolte în pace. Îmi amintesc adesea de copilăria mea, de bunicul meu, care se plimba cu mine prin parcul Puşkin. El îmi închiria o bicicletă şi eu mă plimbam cu ea prin parc. Îmi amintesc cum mergeam în troleibuz, care abia începuse să circule prin oraş. Îmi amintesc de primul televizor, care a apărut la noi acasă. Îmi amintesc de căruţele cu cai, care circulau ca taxiuri de marfa. Îmi amintesc de străzile pavate şi urme ale liniilor de tramvai. Liniile de tramvai au rămas pe străzi încă din acele timpuri când s-a decis să fie scoase toate tramvaiele. Îmi amintesc de tinereţe şi în memorie îmi apare Valea Trandafirilor. Era un loc atât de sălbatic, iar acum este un parc civilizat. Cred că amintirile mele ar putea fi numite nostalgice, dar am impresia că atunci era mai interesant de trăit, ca acuma. Acum şi parcul a devenit comercializat. Pe timpurile mele acolo creşteau trandafiri sălbatici şi îmi amintesc cum mergeam la strâns măceşi. Iar acuma în parc se construiesc case noi de locuit, pentru cei mai bogăţei. Privesc acum vechile – noile edificii cu nouă etaje, la arhitectura noastră, şi nicidecum nu mă mai bucură. Casele sunt atât de învechite, cu mucegai, nu se vede pulsul oraşului pe care îl iubesc. Şi nu este de mirare faptul că lumea părăseşte aceste case şi pleacă. I-aş dori Chişinăului să nu-şi piardă cetăţenii săi. Oamenii pleacă, fug. Oraşul e mai mic pe zi ce trece. Este foarte dureros acest lucru, şi eu i-aş dori oraşului Chişinău, ca în el să fie cât mai multă lume, mai ales tineri. Tare mi-aş dori ca oraşul    să mai întinerească. Ca oamenii să-şi dorească să locuiască şi să lucreze aici. Iar pentru aceasta este necesară o perspectivă…

Harmelin Iurii / Mi-aş dori mult ca oraşul să mai întinerească // Chișinăul meu / alcăt.: N. Cataeva. – M.: PK Galeria; [Chișinău] : S.n., 2015.

0

Похожие записи

Ответить

Вы можете добавить теги и атрибуты: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>