Din colecțiile bibliotecii ”I. Mangher”

03.09.2020 Блог  Нет комментариев

Scrisul de cărți este fără de sfârșit

(Ecclesiast, cap. 12)

Continuăm prezentarea cărților editurii HASEFER, intrate în biblioteca noastră cu titlul de donație. Astăzi vorba va fi despre cartea LEGENDELE EVREILOR de Luis Ginzberg.

Luis Ginzberg

Autorul cărții rabinul Louis GINZBERG s-a născut la 28 noiembrie 1873, în Kaunas, Guvernatorul Vilna (pe atunci numit Kovno ), într-o familie religioasă a cărei evlavie și erudiție erau bine cunoscute. Ginzberg a sosit pentru prima dată în America în 1899. În 1903, a început să predea la Seminarul Teologic Evreiesc din America (JTS) din New York, unde a predat până la moartea sa. A fost, de asemenea, fondatorul și președintele Academiei Americane de Cercetări Evreiești. De-a lungul vieții, toate lucrările sale au fost perfuzate cu credința că iudaismul și istoria evreilor nu pot fi înțelese corect fără o înțelegere fermă a Halakhah. Ginzberg a scris 406 de articole, a fost autorul mai multor lucrări, inclusiv un comentariu despre Talmud Yerushalmi (Talmudul din Ierusalim ), Geonica (1909) ș.a.

Louis Ginzberg s-a stins la 11 noiembrie 1953, în New York, la vârsta de 79 de ani.

Ginzberg Louis. LEGENDELE EVREILOR ÎN 4 VOLUME. – Vol. 1: Timpuri și personalități biblice, de la Creareație până la Iaakov / Luis Ginzburg; trad. din lb. Engleză Diana Medan — București: HASEFER, 2013. — 431 p.

Cartea Legendele evreilor a fost scrisă în anul 1909 și reprezintă un compendiu monumental de Agadah – tradițile care s-au dezvoltat în jurul narațiunii biblice.  Aceste povestiri, precum și alte detalii mai târzii, sunt răspândite în cuprinsul Talmudului și Midrașului, precum și în alte surse, inclusiv cele orale; o sinteză din toată literatura rabinică clasică, cu legende care pornesc de la creația lumii și căderea lui Adam, printr-o colecție uriașă de legende despre Moise și care se termină cu povestea Esterei și a evreilor din Persia. Compilația este formată din șapte volume (patru volume de texte narative și două volume de note de subsol cu ​​un volum de index) sintetizate de Louis Ginzberg în manuscris de limbă germană. În 1913, a fost tradusă în engleză de Henrietta Szold .

Volumul de față este alcătuit din șase capitole:

  1. FACEREA LUMII, din care aflăm despre primele lucruri create, alfabetul, cele șase zile de creație ș.a.
  2.  ADAM. În acest capitol se vorbește despre îngeri și creația omului; creația lui Adam, despre sufletul omului și omul ideal, despre căderea Satanei, despre Adam și Eva în Paradis, căderea omului, pocăința lui Adam, moartea lui Adam și Eva.
  3. CELE ZECE GENERAȚII. Acest capitol ne familiarizează cu nașterea lui Cain și fratricidul, locuitorii celor șapte Pământuri și descendenții lui Cain; cu descendenții lui Adam și Lilith; cu căderea Îngerilor, cu Enoch – Domnitor și Profesor și înălțarea lui ș.a.
  4.  NOAH. Aici citim despre nașterea lui Noah, despre pedeapsa îngerilor căzuți, despre generația amurgului, Cartea sfântă; dar și despre potop, blestemul beției, despre descendenții lui Noah răspândiți în străinătate, despre depravarea omenirii, Nimrod și turnul Babel.
  5. AVRAHAM. Din acest capitol aflăm despre generațiile Ticăloase, despre nașterea lui Avraham, prima lui apariție în public și despre emigrarea lui spre Haran, despre  călătoria sa în Egipt și despre ultimii săi ani de viață; despre  primul Faraon și războiul Regilor; despre Orașele păcatului și distrugerea lor și m.a.
  6. IACOB. Din acest capitol aflăm despre nașterea lui Esau și a lui Iacob, despre căsătoria lui Iacob și nașterea copiilor acestuia, despre întâlnirea lui Iacob cu Îngerul; despre războiul frustrat, filisteni și Ziua Miracolelor, despre bucuria și întristarea în Casa lui Iacov și descendenții lui Esau.

Este o carte care merită citită.

VENIȚI LA BIBLIOTECĂ

ȘI SAVURAȚI DIN DELICIUL LECTURII!

1
Теги: , , , , , ,

Ответить

Вы можете добавить теги и атрибуты: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>