A N A T O L  G U J E L

n. în 1922

poet, publicist

 POȘTA VECHE, 1927

Cînta un orb din caterincă

un cîntec trist și monoton.

Băjenărind cu o țolincă

la colțul străzii, sub șopron.

Cînta un orb după ureche,

sperios, la margine de drum.

Drept rană neagră, Poșta Veche

zăcea cu cușmele-i de fum.

Se tăvălea jos o opincă

pe caldarîmul ros și-ostil.

Cînta un orb din caterincă

urmat de-un cîine și-un copil.

Pe-aici norocul, nenorocul

erau alături, cai de ham.

Iar eu, zburdalnic, năpîrstocul –

o, cîte nu le-nțelegeam!

De cîte ori veneam încoace,

nici pe departe meloman!

Era un tînjit după pace

și-un dor albit doar de alean.

Și se făcea că huma crapă

de arșițe. Cîntecul tînjea

după un ochi curat de apă

și după flori de micșunea.

Tînjea după un pic de soare

și după o creangă de mărgean,

mocnea în zări ne-ncăpătoare

o stea ce-i fuse-un talisman.

Băjenărind cu o țolincă,

cînta unor drumeți tîrzii,

cînta un orb din caterincă

pentru cei morți, pentru cei vii.

Gugel Anatol. Poșta Veche, 1927// Gugel, Anatol. Am fost odată ca niciodată. —  Ch.: Pontos, 2004. – P. 58 – 59.