MIHAIL SEBASTIAN

• O bibliotecă pentru copii are greaua sarcină de a fi instructivă, fără să fie şcolărească. Ea trebuie să poată însufleţi primii paşi în cultură, evitând acel oribil spirit didactic, ce usucă lecturile şcolare.
• Cartea îmi deschide atâtea porţi intime, încat a vorbi despre ea mi se pare un act de proprie devastare…
• Nu cer nimănui să fie bun sau rău, frumos sau urât, canalie sau înger. Îi cer numai să fie ceva care să nu existe decât o singură dată.
• Sunt evreii un neam orgolios? Evident… Şi totuşi niciun popor nu s-a biciuit pe sine însuşi cu mai multă sălbăticie, niciun popor nu şi-a mărturisit cu mai multă cruzime păcatele reale sau imaginare, nimeni nu s-a pândit mai aspru şi nu s-a pedepsit mai rău.
• Nu voi fi niciodată destul de bogat ca să trimit liliac, iarna, unei femei.
• Această plimbare între viaţă şi imaginaţie, această colaborare a visului şi a faptului ireal mi se pare cea mai frumoasă voluptate a scrisului.
• Dacă nu aş avea surprize în timp ce scriu, dacă eroii mei nu şi-ar păstra libertatea de a face ce vor ei, chiar împotriva mea şi împotriva limitărilor mele n-aş mai scrie.
• Cât despre fericire… Noi n-avem timp să fim fericiţi. Abia avem timp să trăim bine.
• V.A. îmi spunea ieri despre căpitanul C. un cuvânt care rezumă o întreagă politică românească:
  – E dat în mă-sa, e rău, bate şi înjură, dar are un lucru bun: nu-i suferă pă jidani şi ne lasă şi pe noi să dăm în ei.
• Altădată… antisemitismul era bestial, dar în afară de lege… şi oricând, măcar de formă, puteai să apelezi la autoritatea de stat… Acum şi sentimentul ăsta e pierdut. Toate ziarele de azi publică pe prima pagină, cu titluri enorme, vestea exproprierii evreilor. Restul ştirilor, războiul, sunt undeva la coadă…