vladimir solonari прикрепленные посты

Prezentare de carte

06.07.2018 Блог  Нет комментариев

Astăzi, la noi, la ”I. Mangher”, a avut loc prezentarea cărții PURIFICAREA NAȚIUNII. Autorul – Vladimir Solonari, doctor în istorie, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, de mai mulți ani stabilit în SUA, actualmente profesor la  universitatea din Florida Centrală – în această monografie a făcut o  amplă analiză a nationalismului extremist și a politicilor etnice din timpul regimului Antonescu.

Cartea, scrisă inițial în limba engleză, pentru prima dată a văzut lumina tiparului în 2008. În anul 2015, la editura Polirom a fost editată traducerea românească a monografiei. La noi cartea a apărut cu sprijinul Comunității Evreieși din Republica Moldova.

Nimeni dintre cei prezenți nu a rămas indiferent față tema abordată: s-a discutat, s-a comentat, au sunat diferite opinii și păreri, au fost puse întrebări, s-au depănat aduceri aminte, or printre cei prezenți erau și martori ai extrminării în masă a evreilor în Basarabia în anii războiului.

Colegii noștri de la bibliotecile publice au primit și ei în dar cîte un exemplar de carte cu autograful lui V. Solonari.

Nu este o carte care poate fi citită înainte de somn și lăsată pe noptieră. Este o carte durută, o carte grea din toate aspectele, dar care trebuie studiată, trebuie știută, pentru ca în viitor copii noștri să cunoască acese fenomene groaznice numai și numai din cărți.

Cartea PURIFICAREA NAȚIUNII cu autorgaful autorulu va ocupa un loc de cinste în coecțiile bibliotecii noastre.

3
Теги: , , ,