angela borș прикрепленные посты

De ziua bibliotecii

04.02.2018 Блог  2 комментария

Mare forfotă astăzi la noi în bibliotecă. ”Mangheru’ ” a împlinit 27 de ani. E mult ori e puțin 27 de ani?! Pentru o viață de om e o nimica toată, pentru o ”viață” de bibliotecă o fi el ceva.

Ziua a fost plină de oaspeți și evenimente: excursii, discuții, reviste bibliografice, oră de informare… Copii și părinți, de nu mai aveam unde așeza cititorii. Se înghesuiau și ei pe unde găseau, dar cu înțelegere și fără supărare.

Emoționanți au fost ”Mangherașii”, care ne-au felicitat sincer, din inimoarele lor mici. Cei mai ”răsăriței” ne-au oferit un ”buchet” de poezie a scriitorilior evrei și nu numai. Au sunat versurile renumiților poeți : Anatol Gugel, Iţic Mangher, Liviu Deleanu, Mihail Finchel, dar și M. Eminescu, Gr. Vieru. Au funcționat toate atelierele de creație. Dat fiind că zilele acestea a fost Anul nou al Pomilor (da, da, au evreii și așa o sărbătoare), cei mai creativi utilizatori au desenat și modelat din lut arbori și flori.

Publicul matur a avut parte de o lecție-interviu ”Holocaust în Moldova”. Supraviețuitorii au depănat aduceri aminte despre acele timpuri de restriște.

Și ce fel de zi de naștere fără daruri. De la Novateca, de la Biblioteca Municipală, am primit în dar 4 computere!!! Cadou între cadouri! De abia ce le-am instalat, au și podidit utilizatorii, pe care i-am familiarizat cu regulile de utilizare, le-am prezentat sit-ul Bibliotecii Municipale, OPAC-ul. Au și făcut primele căutări în catalogul electronic.

Cam așa a fost azi la noi, la ”Mangher”: activități, forfotă și multă voie bună.

SĂ NE TRĂIEȘTI, BIBLIOTECĂ – CASA CALDĂ A COMUNITĂȚII EVREIEȘTI!

Angela Borș

6
Теги: , ,

BiblioTur

24.05.2017 Блог  Нет комментариев

Zilele acestea, în cadrul proectului BiblioTur Descoperim Chișinăul altfel, am avut ocazia să pun pe mine haina de ghid. Cum se zice: ”în premieră absolută pe țară” 🙂  Am fost ”pețită” de Olga Maiuc – colega de la bilioteca A. Russo. Excursanți au fost elevii (cu mămici) de la liceul ”Dacia”, îsoțiți de dna profesoară Olga Voimișescu. Am pornit excursia de la unul din simbolurile naționale ale țării noastre – monumentul lui Ștefan cel Mare. Aici au și început surprizele:  mare le-a fost mirarea cînd au aflat că acesta este un monument ”călător”, care și-a schimbat locul de mai multe ori, ba chiar de două ori a fost și în România. Apoi ne-am deplasat în Grădina publică, care în anul 2018 va împlini 200 de ani. Am trecut prin Aleea Clasicilor, care în 2018 ajunge la 60 de ani de la inaugurare. Aici au continuat surprizele: și copiii, și mămicile au rămas surprinși de ”semnătura” lăsată de sculptorul L. Dubinovschii pe verso bustului lui M. Eminescu. Apoi au urmat cele mai misterioase monumente din orașul nostru: cei doi lei care veghează liniștea parcului de-a lungul deceniilor. Le-am vorbit despre havuzurile noi și vechi, despre monumentul lui A.S. Pușkin (și el cu istoria sa).

Din parc am mers pe una din cele mai vechi și mai ”bogate” străzi – 31 august, 1989. Pe această stradă se află Biblioteca Națională,  trei muzee (Muzeul Național de arheologie și istorie, Muzeul național de arte, Muzeul armatei), două ministere (Ministerul justiției, Ministerul afacerilor externe și a integrării europene), Teatrul de păpuși ”Licurici”, Uniunea scriitorilor, hotele și încă multe alte lucruri interesante.

Și, dat fiind că sunt de la biblioteca ”I. Mangher”, nu m-am putut abține să nu le vorbesc despre presonalități evreiești, care au dus faima orașului și întregii țări: sculptorii L. Averbuh și L. Dubinovschii, arhitectul S. Șoihet și S. Fridman, scenografa S. Cervinscaia.

Au fost foarte receptivi excursanții mei. La despărțire am făcut o poză și ne-am luat rămas bun pînă la o nouă eventuală revedere.

Angela Borș

1
Теги: , ,

Zi de informare

16.12.2016 Блог  Нет комментариев

15589607_1222624721165317_8000683662822100589_nPentru participanții la Cursul de formare profesională în domeniul instruirii nonformale evreiești, organizat de partenerii noștri de la International Center of Training and Professional Development (ICTPD), am organizat o Zi de informare cu genericul Hanuka – miracolul luminii. În fața expoziției am ținut un dialog cu cei prezenți despre frumoasa sărbătoare (anul acesta vine pe data de 25 decembrie), le-am prezentat cărțile din colecția bibliotecii noastre despre tradițiile și obiceiurile de sărbătoare, cărțile de rugăciuni, scenarii pentru adulți și copii, dar și nelipsitele cărți de bucate tradiționale acestui eveniment, or bucuria sărbătorii nu ar fi deplină dacă s-ar pierde din vedere mîncărurile pline de ulei — dar gustoase — care dau gustul specific sărbătorii: gogoșile umplute cu dulceață «sufganiot» și chiftelele de cartofi «latkes» sau «levivot». A urmat o discuție ”Biblioteca ”I. Mangher” – un sfert de veac în serviciul comunității”, din care oaspeții noștri au aflat despre activitatea tradițională, dar și despre serviciile noi prestate de biblioteca noastră, după care a urmat o excursie. La sfîrșit, directorul ICTPD G. Kargher le-a înmînat cursanților Certificate de absolvire a Cursului de formare profesională în domeniul instruirii nonformale evreiești, iar noi, din partea noastră, respectînd tradiția, am oferit tuturor daruri ”hanukale”.

1
Теги: , , , ,