27.02.2018 Chisinaul evreiesc * Еврейский КишиневRO  Нет комментариев

IOSIF BALȚAN

1923 —1975 

poet

 

MONUMENTUL LUI  PUŞKIN

Era în anii negri ai ocupaţiei,

În anii grelei noastre pătimiri, —

Lupta Moldova şi ştia că fraţii ei

Zoresc momentul marii izbăviri.

Cînd Chişinăul meu, robit de duşmani,

Gemea în chin sub jug cotropitor,

În bustul din grădină al lui Puşkin

Vedeam simbolul altui viitor.

Şi ne spunea privirea lui adîncă,

În zilele, cînd era mai greu:

”Prieteni scumpi,

fiţi neclintiţi ca stînca,

V-a ajuta frăţesc norodul meu”.

Şi oamenii veneau ades la dînsul

Şi îl priveau cu drag şi cu alean,

Şi se porneau cu vrere mai aprinsă

Să lupte cu nemernicul duşman.

Iar supostaţii pricepeau, se vede că,

De ce ni – i scump modestu-acesta bust,

Ei pricepeau că Patria Sovietică

Noi o vedem în cîntăreţul rus.

Cu-nverşunarea urii şi aquot;sans-serif fricii

Călăii crunţi poruncă-atunci au dat,

Şi au început slugoii să despice

Măreţul iamb pe postament săpat.

Vrăjmaşe mîni au ridicat topoarele

Şi au lovit în versurile sfinte,

Dar nu poţi zmulge din înalturi soarele

Şi nici ce-i drag din inimă şi minte.

Mai scump ne devenise monumentul,

El – pîngărit – era şi mai măreţ,

Mai dîrz, mai neclintit stătea poetul

Şi îi sfida pe duşmani cu dispreţ.

Iar nouă ne spunea atunci privirea – i:

Să fiţi ne – nduplicaţi pîn – la sfîrşit,

De – acu – i aproape ceasul dezrobirii, —

De – acolo vine, de la răsărit!

1949

Balţan, Iosif. Monumentul lui Puşkin // Balţan I. Versuri. – Ch. : Literatura artistică, 1983. – P. 37 – 38.

 

24 AUGUST

August al lui patruzeci şi patru,

Proslăvit vei fi de noi pe veci,

Dezrobirea ta, iubită vatră,

Este sărbătoarea Patriei întregi.

Chişinăul ars ne-a întîlnit

Cu braţele ciunte ale caselor,

Ne chema oraşul dezrobit:

—          Să mă răzbunaţi, ostaşilor!

Şi ieşeau oamenii pe praguri, —

Fericirea lor cum s-o descrii? –

Şi ieşea Moldova mea întreagă

Să salute mîndrele oştiri.

Ea în anii grei de chin şi zbucium

A avut atîtea de – ndurat,

O plesneau crunt vrăjmaşe biciuri

Dar ea capul nu şi l-a plecat.

Ura sfîntă clocotea în piepturi

Şi lovea amarnic pe duşmani,

Şi săreau eşaloanele –n noapte

Şi Moldova mea se răzbuna.

Şi era acuma bucuria

Mai adîncă, mai înălţătoare,

Pentru că credinţa şi tăria

S-au călit prin marea încercare.

Se părea că poama rumenită

S-a copt mai devreme — n vii,

Ca din vinul viei dezrobite

Să cinstească ostaşii care vin.

Şi tanchistul tînăr din Reazani,

Şi tunarul de la Leningrad,

Au intrat cu lupte – n Boiucani

Şi Munceştii au eliberat.

Ajutorul, care l-ai primit

N-ai să-l uiţi nicicînd, Moldovo,

Azi poporul tău dezrobit

Îşi zideşte statul său slobod.

Azi Moldova – n sînul marii Patrii

Creşte şi — nfloreşte neîncetat,

August a lui patruzeci şi patru

Veşnic străluci – va slava ta!

1944

 

 Balţan, Iosif. 24 august // Balţan I. Versuri. – Ch. : Literatura artistică, 1983. – P. 18 – 19.

 

Efim Crimerman. Foto. S. Musteață — europalibera.org

 

Efim CIUNTU

Crimerman

n. 1932

ULTIMUL TRAMVAI

Muz. D.Gheorghiță

Tramvaiul nu mai sună de departe

Și parcă nu-i ceva-n orașul meu,

S-a dus din tinerețea mea o parte

Cu ultimul tramvai din Chișinău…

Acest tramvai la colț avea oprire,

Cu el întîi la școală m-am pornit,

El m-a adus la prima întîlnire

Și m-a întors pe viață-ndrăgostit.

Cu acest tramvai în haină militară,

Eu am plecat să-nving ori ca să mor…

Și din Europa, noaptea, de la gară

El m-a adus acasă-nvingător.

Azi lunecă pe străzile-asfaltate

Mașinile orașului meu nou,

Noi ne grăbim spre țărmuri minunate,

S-a dus pe veci tramvaiul în depou…

Iar viața chiamă, chiamă mai departe

Și de tramvai n-ai cînd să-ți pară rău…

S-a dus din tinerețea mea o parte

Cu ultimul tramvai din Chișinău.

ULTIMUL TRAMVAI. Versuri E.Ciuntu (Crimerman); muz. Dumitru Gheorghiță. // Gheorghiță D. Sărbătoreasca. Ch., 1977, p. 109.

 

Liviu DELEANU

(Lipa CLIGMAN)

1911 – 1967

Poet, jurnalist

 

CHIŞINĂU

Şi florile şi-azurul ţi-s veşmînt,

Frumos lăcaş al cînturilor mele,

Oraşule, ce nu pot să te cînt

Decît de sus, urcat şi eu pe schele.

Îi-n largul adierelor de vînt,

Şi-n calda fîlfîire de drapele,

Tu te înalţi din piatră şi pămînt

Cu umerii spre soare şi spre stele.

Iar Lenin, sus pe roşul pedestal,

Se simte ca-n oraşul său natal

În tinereţea străzilor bătrîne.

Şi cu nespusă dragoste-n priviri

El îţi mîngîie noile zidiri

Durate cu ferestrele spre mîine.

Deleanu, Liviu. Chişinău // Deleanu L. Versuri. – Ch.: Cartea Moldovenească, 1967. – P. 122. (colecţia ”Aurora”).

 

CHIȘINĂU – 500

Ce fac clasicii în parc,

Noaptea, pe-ndelete?

Stau cu taina la taifas

Și cu luna-n plete.

Stau s-asculte sub copaci

Timpul fără moarte,

Timpul parcă slovenit

Dintr-o veche carte.

Și văd surii cărturari

Vechile fundacuri

Ale tîtgului fundat

Ice de cinci veacuri.

Văd cum vodă Ștefan cel

Marele pre nume

Stă în sceptru rezemat,

Cunoscut de-o lume.

Iar cu sabia la șold

Grig. Cotovschi pare

A fi ca un Făt-Frumos,

Precum stă călare.

Că-i durată ca-n povești

Noua-i ctitorie…

Și dau clasicii în parc

Altei cărți cetire.

Deleanu, Liviu. Chişinău -500// Deleanu, Liviu. Scrieri.Ch., 1976, vol.1, p. 528-529.

EȘTI UN ORAȘ DE VISĂTORI

 

Frumos acum ca niciodată

Pe strămoșescul tău meleag,

Îți dărui dragostea mea toată,

Oraș al visului meu drag.

Tu știi să dai tovărășește,

Iubirii mele – nou temei

Și-n tine inima-ți urzește

Romanticul lăcaș al ei.

Refren:

Chișinău, Chișinău,

Verdele făgaș al tău

E cuibul dorurilor mele

Durat spre soare și spre stele.

Dac-ai ști cît de mult te-ndrăgesc,

Chișinău – oraș tineresc!

Cu străzi și parcuri minunate,

Precum o urbe din povești,

Tu porți cinci secole în spate

Și totuși nu îmbătrînești.

Ci ca un cuib al tinereții

Sub pomii tăi fremătători,

Aflat în tot tumultul vieții

Ești un oraș de visători.

Ești un oraș de visători// Deleanu, Liviu. Scrieri.Ch., 1976, vol.1, p. 586.

 

NOCTURNĂ AUTUMNALĂ

Auzi? Cad frunzele grămadă

Ca-ntr-o baladă

Din Rimskii – Korsakov sau List.

Şi-n noaptea trează

Luceferii tîrzii dansează

Pe movul Lac Comsomolist.

Copacii-s fără pelerine…

Şi două lebezi ca de nea

Plutesc ca două balerine

Pe unduita pardosea.

Aşa-şi începe toamna balul…

Iar luna-n albu-i travesti

Îşi scoate de pe faţă voalul

Şi ne surîde din vecii.

Deleanu, Liviu. Nocturnă autumnală // Deleanu L. Versuri. – Ch.: Cartea Moldovenească, 1967. – P. 170. (colecţia ”Aurora”)

PEISAJ  HIBERNAL

Locuesc pe Bulevardul Tinereţii…

Îi într-o noapte, cînd nămeţii

Acoperiră-ntreaga stradă,

Căci reci vîrtejuri de zăpadă

Vuiau şi şuierau buimace,

Sub zdrenţuroasele cojoace

Ale copacilor zburliţi

Văzui cum doi îndrăgostiţi

Sfidau viforniţa nebună

Stînd sub ninsoare – ca sub lună.

Pe mine vremea viscoloasă

Sufla şi mă gonea spre casă…

Iar ei sub crengile zbătute

Rămaseră să se sărute

Cu ochii doldora de vise

Şi gulerele larg deschise

În albul fulgilor alai,

Întocmai ca în luna mai,

Cînd dă în floare toată firea…

Şi m-am gîndit că denumirea

Ce-o poartă noua stradă-a mea

E-ndreptăţită-ntrucîtva.

Deleanu, Liviu. Peisaj hibernal // Deleanu L. Poezii. – Ch.: Hyperion, 1991. – P. 150 – 151.

 

STRADA MEA

Strada mea

E fostă mahala,

O fostă fundătură murdară

Cu garduri strîmbate-n afară

Şi cu vechi cocioabe de lut

Care-au zăcut

Adînc aici cufundate

În gropi şi în gloduri uscate.

Ici-colo se tăvălea

Cîte-o potcoavă,

Cîte-o pingea.

Şi fiecare perete

Purta înverşunata pecete

A timpului său împlinit.

Pînă cînd mahalaua a murit.

A murit fără o floare

La înmormîntare…

Şi-n locul ei

A prins temei

Acolo, Bulevardul Tinereţii –

Unde în numele vieţii

Şi a veşnicei ei înnoiri

Printre noile clădiri,

Veche, întru toată dreptatea,

N-a rămas decît ”Maternitatea”.

Deleanu, Liviu. Strada mea // Deleanu L. Versuri. – Ch.: Cartea Moldovenească, 1967. – P. 178. (colecţia ”Aurora”).

 

TE SALUT, CHIȘINĂU!

            Muz. Oleg Negruți

 

Te salut, Chișinău!

Rupt ca din soare,

Mîndru pe făgașul tău,

N-ai asemănare.

Ridicat mereu pe schele,

Pari o urbe din povești –

Și ești sediu vieții mele

De avînturi tinerești.

Ție, drag Chișinău,

Îți cînt iubirea,

Căci răsari din cîntul meu,

În toată strălucirea!

Te salut, Chișinău!

Inimi deschise

Bat fierbinți în pieptul tău,

Ca-ntr-un cuib de vise.

Printre noile cvartale

Crești, mîndrețe de oraș,

Iar în parcurile tale

Îi ești dragostei sălaș.

Dragul meu, Chișinău!

Cît mi-e de bine

Cînd sub largul cer al tău

Iubesc și cînt cu tine.

Te salut, Chișinău // Deleanu, Liviu. Scrieri.Ch., 1976, vol.1, p. 578.

CHIȘINĂU – TU EȘTI LEAGĂNUL VISULUI MEU

Muz. S.Șapiro

Chișinău, Chișinău,

Tu cu freamătul tău

Și cu zvîcnetul tău tineresc…

Dacă-ai ști cît de mult te-ndrăgesc!

Renăscut din ruini,

Azi te scalzi în lumini,

Iar pe străzile tale

S-aștern din petale

Cărări înspre mii de grădini…

Refren:

 

Chișinău, ești frumos ca nicicînd

Și așa, cum dura-vei mereu,

Fremătînd,

Surîzînd

Și cîntînd,

Tu ești leagănul visului meu…

Chișinău, pe făgașul tău drag

Rîd salcîmii și teii-n șirag –

Și-n grădina ce crești,

Ca o floare cum ești,

Pari a fi un oraș din povești!…

Chișinău, Chișinău,

Tu ești leagănul visului meu…

Dragul meu, Chișinău,

Tu cu farmecul tău

Și cu zîmbetul tău însorit

Strălucești sub albastrul zenit

Și frumos ca un crai

Tot mai mîndru-mi răsai

În veșmînt de verdeață

Și-n ropot de viață

Ferice de soarta ce-o ai…

 

Chișinău — tu ești leagănul visului meu.Versuri L. Deleanu; muz. S.Șapiro // Orașul cîntă= Город поёт. Ch., 1967, p. 10-16.

 

A N A T O L  G U J E L

n. 1922

Poet, publicist

CHIȘINĂULUI

 

Oraș natal, noi îți iubim

Copacii verzi pe uliți late,

Trecut-au nouri grei de chin

Și iar ți-s zările curate.

Tu ai gemut de nemți robit,

Ne-o spun aici ruine triste,

Dar azi te bucuri – izbăvit

De groaza nopșilor fașiste.

Cînd oastea Roșie s’a ‘ntors,

Purtînd drapelul biruinții,

Citeam pe chipu-și luminos

Iubire și recunoștință.

Az își venim în ajutor,

Te lecuim de răni, ca mîne

Să rîdicăm în locul lor

Și case noi, și uliți mîndre.

Îți dăm al brațelor prinos

Și-al inimii avînt ce crește,

Te-om reclădi și mai frumos,

Ca să ne fii oraș — poveste!

Și Pușkin parcă ne-a zîmbit

În parcul renăscut la viață,

Și el a spus: Bine – ai venit

La noi – slăvită dimineață!

1944, septembrie

 

Gujel, Anatol. Chișinăului // Anatol Gujel . Schimbul nostru : Culegere de versuri ─ Chişinău : Editura de stat a Moldovei, 1952. – P. 45 – 46.

 

DOUĂ  LIRE

E noapte -n parc. Pustiu e și tăcere.

Și picotă de somn castanii vechi.

Și moare șoapta lor ca o părere.

Dispar întîrziatele perechi.

Și numai doi poeți ce se-ntîlniră

Rămîn de veghe-n parcul ațipit.

Pe fruntea lor doar luna se prefiră

Ca un sonet de care ești răpit.

Privesc în jur și ochii lor scînteie

Ca doi luceferi

Visători și treji.

Ei merg încet, alturi, pe-o alee –

Ai iambilor ne-noronații regi.

Ei sînt alături:

Pușkin și-Eminescu

În noaptea asta tainică de mai.

Și eu i-ascult și iar mă contopesc cu

Ispititorul, veșnicul lor grai.

Ba-l văd pe –Aleco, trist și singuratic,

Ursit să-și poarte patul său pe roți;

Ba luna-mi pare vatră de jăratic

Și mă salută plopii fără soț.

Aud un glas de zbucium dintr-odată:

”Tovarășe, tu crede, va ieși

Și ea , a fericirii stea curată

Și visul nostru – l va înveșnici.”

Cînd lira lor zvîcnea de doruri plină

Și jinduia în liniștea din lunci

La raza stelei care va să vină,

Era robie încă pe atunci

”Zdobiți orînduiala cea crudă și nedreaptă

Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!”

Aud aceste rînduri ce-mi deșteaptă

Icoana celor goi și oprimați.

În noaptea aste Chișinău-n floare

Îi întîlni în tihna-ntregii firi.

Și nu în vis,

ci-aevea le răsare

Curata stea a noii fericiri.

Iar eu le-ascult poveștile bătrîne,

Din nou devin al stihului lor sclav.

Aicea lira nordică

Se-nghînă

Cu lira dulce-a plaiului moldav.

1958.

 

Două lire // Anatolie Gujel. Poezii și poeme. — Ch. Editura de Stat a Moldovei, 1959. – P.38 – 40.

***

La Chișinău au înflorit

Salcîmii de pe străzi…

Tu, vino, vino, negreșit

Podoaba lor s-o vezi.

În seri de mai pe lac ades

Cu barca te aștept.

În apă stelele zvîcnesc

Din dorul meu din piept.

1956

 

La Chișinău au înflorit… // Anatolii Gujeli. Fereastra cu trei mușcate. — Ch. Editura de Stat a Moldovei, 1956. – P. 26.

POȘTA VECHE, 1927

Cînta un orb din caterincă

un cîntec trist și monoton.

Băjenărind cu o țolincă

la colțul străzii, sub șopron.

Cînta un orb după ureche,

sperios, la margine de drum.

Drept rană neagră, Poșta Veche

zăcea cu cușmele-i de fum.

Se tăvălea jos o opincă

pe caldarîmul ros și-ostil.

Cînta un orb din caterincă

urmat de-un cîine și-un copil.

Pe-aici norocul, nenorocul

erau alături, cai de ham.

Iar eu, zburdalnic, năpîrstocul –

o, cîte nu le-nțelegeam!

De cîte ori veneam încoace,

nici pe departe meloman!

Era un tînjit după pace

și-un dor albit doar de alean.

Și se făcea că huma crapă

de arșițe. Cîntecul tînjea

după un ochi curat de apă

și după flori de micșunea.

Tînjea după un pic de soare

și după o creangă de mărgean,

mocnea în zări ne-ncăpătoare

o stea ce-i fuse-un talisman.

Băjenărind cu o țolincă,

cînta unor drumeți tîrzii,

cînta un orb din caterincă

pentru cei morți, pentru cei vii.

Gugel Anatol. Poșta Veche, 1927// Gugel, Anatol. Am fost odată ca niciodată. —  Ch.: Pontos, 2004. – P. 58 – 59.

FEREASTRA CU TREI MUȘCATE

… Am apucat cu adevărat Chișinăul patriarhal, cu ghiveciuri la ferestre, cu trăsuri de tot felul, cu tramvaie multicolore, cu vestitul circ Kludsky, care poposea cu elefanții lui, deobicei în vacanțe, pe terenul viran de lîngă liceul ”A.Russo” (azi Universitatea de Stat.)

Pe atunci erau două licee pentru fete, și patru pentru băieți. În liceul ”A. Donici”… învățam eu…

… Mă însoțește o magică oglindă retrovizoare pe strada centrală ”Alexandru cel Bun”. Cafenele la tot pasul, prăvălii cu articple de modă, afișe de tot felul. Mă urc în tramvai să nu scap cumva ultimul film cu Loretta Young de la ”Expres” (azi Filarmonica).

Și dintr — o dată, nu dură decît o clipă!, dispăru de pe ecran și tramvaiul, și celebra actriță, și pălăria neagră a profesorului. Se pierdu într – o negură deasă și fereastra, și mușcatele cu năluciri de petale albe și roșii.  Ah, unde sunteți flori care nu se ofilesc nicicînd!

Gugel Anatol. Fereastra cu trei mușcate // Gugel, Anatol. Testamentul unui nou – născut. – Ch.: Pontos, 2011. – P. 6 – 7.

 

 

MIHAIL KALIK

1927  — 2017

regizor

 

CÂND OMUL MERGE DUPĂ SOARE

Ce să spun despre Chișinău, este un oraș sudic în care oamenii zîmbesc, precum și li se cuvine unor oameni sudici, și este plăcut să vezi aceasta. Îmi amintesc cum venisem la Chișinău pentru prima dată: a fost nu prea demult, abia absolvisem VGIK-ul…

… Mi-a plăcut mirosul oraşului, mirosea a flori şi a vişini care înfloreau în acea perioadă. Iar mirosul delicios te apropie mereu de locul tău de trai. Şi oraşul ca atare s-a dovedit a fi interesant, avea multe case vechi pe care nimeni nu se grăbea să le distrugă. Şi acestea se lipeau liniştit una de alta, neinhibate absolut de cutiile moderne. Casele vechi mereu vor să spună că oraşul are istorie. în Europa această particularitate deosebeşte Viena. Chişinăul era exact la fel. Şi hotelul era minunat; simplu, dar atât de simpatic şi comod, asemenea lucruri se simt imediat. De asemenea, am simţit repede că oamenii de la studio vor să lucreze, simt că eşti maestru şi îi poţi învăţa multe. Totodată, nu era slugărnicie. Mie aceasta mi-a plăcut foarte mult şi atmosfera m-a predispus imediat la creaţie. Ulterior, nu o dată şi nici de două veneam să filmez la „Moldova-film» şi oamenii doreau mereu să lucreze cu mine, ştiau să asculte, să perceapă cele auzite şi să aplice aceasta în practică, iar mie îmi făcea plăcere să lucrez cu ei…

…Originalitatea Chișinăului constă tocmai în faptul că nu caută să imită pe cineva, şi deşi s-au construit şi aici multe case înalte, rămâne a fi un oraş provincial,drag, original. Şi cântecele care i-au fost dedicate — „Oraşul meu din albe flori de piatră», în primul rând, sunt la fel de originale, nu imitatoare. Repet, iubesc Chişinăul, nu îmi este indiferent şi îmi amintesc cum veneam, pur şi simplu, ca să-mi ajut un tovarăş care avea probleme la filmări. Demult nu am fost pe acolo, iar în Rusia am venit de trei ori în ultimii ani, la festivalul din Vâborg „Un ochi spre Europa». Un festival foarte inteligent şi îmi face plăcere faptul că acolo am celebrat aniversarea a 50-a a apariţiei filmului „La revedere, băieţi!».

Kalik Mihail. Când omul merge după soare // Chișinăul meu / alcăt.: N. Cataeva. – M.: PK Galeria; [Chișinău] : S.n., 2015. – P.: 116 – 121.

ALEXANDRU ROBOT

(Alter Rotman)

15 ianuarie 1916 – 1941

Scriitor, poet, jurnalist, critic literar.

ZGOMOTELE CHIȘINĂULUI

Chișinăul are și el zgomotele lui. Trăsuri, care circulă fără cauciucuri la roți, căruțe, care traversează la mijitul zilei taman străzile principale, negustorii ambulanți, care strigă ”uhlea” sau ”haine vechi” – iată câteva zgomote, care trebuie plasate la ore mai comode. Mai adăugăm faptul că orașul nostru nu vrea să-și dezmintă reputația de pepenieră de talente muzicale, așa că dimineața, la prânz și seara, plozii familiei fac exasperante game. În calitatea noastră de chiriași amabili, de cetățeni lipsiți de orice agresivitate nu putem interveni nici ca să reglementăm claviaturile, nici ca să potolim furia, cu care negustorii ambulanți își țipă lămâile, hainele vechi, păpușoiul și cărbunii…

Mai ales există cartiere condamnate la zgomot și tevatură. Ele sunt situate în jurul piețelor, lângă Sobor și pe lângă localuri de noapte cu ebrietăți vehemente.

Să armonizăm toate aceste zgomote, să le fixăm orar și să le impunem o disciplină.

Nu ne gândim – Doamne ferește – la interzicerea lor. N-avem ambiția să dispară semnele de viață ale orașului. Să lăsăm capitalei, înnebunită de gălăgia unanimă, visul liniștitor de catedrală.

Noi nu suntem contra zgomotului. Dar trebuie să evităm zgomotele inutile și în special pe cele incomode.

Să lăsăm orașul să ciripească, dar să-l împiedicăm să urle.

1937

Robot, Alexandru. Zgomotele Chișinăului // Robot, Alexandru. Îmblânzitorul de cuvinte. – București: Litera internațional; Ch.: Litera, 2003. – p. 249 – 250.

 

PAJURILE MIZERIEI CHIȘINĂUIENE

Primul peisaj care surprinde la Chișinău este peisajul negru al ciorilor… Păsările acestea funebre te primesc de la gară. În gara cu ziduri bătrîne a Chișinăului se reped la tine corbii. Ciorile împodobesc toate străzile orașului… În parcul care înconjoară silueta rotundă  și albă a Soborului, copacii înalți și goi… sunt decorați cu ciori de toate mărimile. .. Corbii produc un efect tragic, cînd aterizează pe cupolele unei clădiri neterminate, care zace în centrul orașului, roșie din cauza cărămidei netencuite.

Acolo e Palatul Cultural, aerodromul preferat al ciorilor, în ale cărui hrube noaptea se jdihnesc cei fără soartă și fără culcuș, copiii flămînzi și fără căpătîi.

Ce groaznici sunt corbii, dar și ce simbolici sunt ei, cînd poposesc pe cupola Palatului Cultural, care stă amenințător și neterminat…

Mai zboară corbii și deasupra facultății de agronomie și realizează același efect tragic. Și deasupra acestei înjumătățite instituții ele cobesc același Nevermor! Adică: niciodată, declamat de pe cupola Palatului Cultural.

Sunt păsările simbolice ale restriștii din Basarabia și prostul augur pentru mai tîrziu.Ciorile acestea ar trebui – cine știe – puse în stema provinciei.

1935

Robot, Alexandru. Pajurile mizeriei chișinăuiene // Robot, Alexandru. Îmblânzitorul de cuvinte. – București: Litera internațional; Ch.: Litera, 2003. – p. 235 – 237.

TOAMNA NEVOILOR

În piața veche e un cadru de promiscuitate. În acest decor e plasat talciocul, hala de vechituri. Din hrube întunecoase și reci parvine un miros uman. Îl transpiră hainele și cizmele risipite peste tot. Aici vin să se aprovizioneze pentru iarnă proletarii periferiilor, purtătorii de zdrențe ai orașului… Unul își vinde zdrențele, altul le cumpără. E un schimb încurcat de haine rupte, de ghete fără tălpi, de căciuli ciuruite…

Mai departe orașul de jos e un cartier de epave. Toamna complectează atmosfera de naufragiu. Ziduri măcinate de vreme înconjoară ulițele… Case chircite și jerpelite, o arhitectură de penibil labirint, accente de promiscuitate, surprinse prin ferestre întredeschise, prin uși deschise o singură clipă, sau dincolo de garduri pitice.

Am intrat în gheto. Copiii mulți și risipiți pe locuri virane, pe praguri e dovada că maternitatea nu șomează. Personaje de sinagogă își fac din cînd în cînd apariția, strecurîndu-se pe lîngă ruine atrase de lepra zidurilor.

Aici în gheto și dincolo, unde periferia n-are pseudonim, toamna e o veste pusă în chenar de doliu. Ciclul septentrional, ciclul de păsări sunt cucuvaiele, care prevestesc iarna fără lemne. Trupuri reci de sobă, ferestre sparte și lipite cu hîrtie, picioare desculțe, iată fresca de coșmar a toamnei periferice…

Apar liniile de cale ferată și îmi dau seama, că am străbătut drumul sinucigașilor. Bîcul e un puhoi nervos și întunecat, în care se adună toate lăturile orașului.

Șinele fierate merg spre infinit, spre necunoscut. Fantom plecărilor se confundă cu ele. Biserica Mazarache își proiectează silueta verde din vîrf de deal. De sus se zăresc turnurile Chișinăului și toate casele lui par epave, simple epave.

Alături e baia Dobromirov. Autobusul băii se reîntoarce în centrul orașului. Drumul e inundat, penibil… Și am parcurs din nou, în cîteva minute, toamna cartierului de jos, toamna ghetoului, toamna tristă a calicilor.

1936

Robot, Alexandru. Toamna nevoilor // Robot, Alexandru. Îmblânzitorul de cuvinte. – București: Litera internațional; Ch.: Litera, 2003. – p. 239 – 240.

ASPECTE DIN PIAȚA NOUĂ

Piața Chișinăului e promiscuă, nedesciplinată și grotescă. Dimineața arhitectura ei meschină se animă.

Precupeții suprimă noaptea de la jumătatea ei și încarcă pe altarele de scînduri ale tarabelor sacrificiul pămîntului, aranjînd toate generozitățile provinciei în coșuri.

În auroră piața nouă are un aspect de carnaval. Dinspre periferii se revarsă fluvii de coșnițe și inundă procesiuni de slujnice și gospodine.

Piața nouă e complicată. Cu flexibilități de labirint, se ramifică în mai multe direcții și din toate părțile te îmbrățișează gălăgia comercială, care crește și se umflă, în timp ce orologiul municipal sună de opt ori.

… Piața începe să geamă, hărmălaia crește și se aprinde. În piața nouă se întind paralele de mai multe străzi cu carne, care au un miros de sînge, ca asasinii… Piața de carne se împarte în două, după rit. O tăbliță indică unde toți găsi carne creștinească și unde se află carnea izraelită.

… Oameni în zdrențe , costumați în saci, încinși cu sfori se preumblă printre gherete. Sunt hamalii de ocazie, care așteaptă să transporte un coș.

… După legume și colaci vine galanteria. Batiste, ciorapi, pepteni și flanele zac pe tarăbi, supravegheate de ochii unui vînzător înghețat.

… În fața barăcilor atîrnă imotal izmene și flutură indecent chiloți de damă.. . E un bal de funde, de scufițe, de jurubițe.

Pe la amiază piața somnolează. Dispar morcovii și cartofii și o umbră grea se așterne peste piața grotescă, de unde în fiecare zi stomacul Chișinăului se alimenteazî înghițind bulionul, carnea, peștele și covrigii, pe care i-am văzut expuși. Bineînțeles, izmenele și ciorile rămîn pe loc, nedevorate.

1936

Robot, Alexandru. Aspecte din piața nouă // Robot, Alexandru. Îmblânzitorul de cuvinte. – București: Litera internațional; Ch.: Litera, 2003. – p. 240 – 243.

 

PORTRETUL UNEI PERIFERII

Orașul descrește spre periferie. Casele devin mici, se descompun și par gheboase. E viziunea care se formează cîbd parcurgi Chișinăul spre marginile lui și cînd vizitezi una din mahalalele lui principale: bariera Sculeni.

…Bariera Sculeni e plasată între căzărmi și spitale. Pe de o parte cloroformul, pe d alta – goarna sunată la ore de amiază și de seară. În acest cadru vegetează periferia, adormită sub un cer indulgent și acoperităde un cearșaf de praf.

… Ca să definești aspectul barierei Sculeni e dificil. Terbuie să eziți între peisajul de maidan al mahalalei și între insinuările ei rurale.

Orașul se îngînă cu satul. Tramvaiul parcurge un drum de țară între două procesiuni de căruțe umbrite de cîte o porumbiște debilă. Hanurile se anunță prin saci de ovăz puși afară ca să atragă botul cailor. În pulbere strălucește cu sclipiri galbene rustica baligă.  E un semn că pe aproape sunt grajduri și faptul acesta e subliniat de cîte un nechezat puternic.

Capitolul industrial al periferiei îl reprezintă potcovăriile. Sunt și prăvălii în bariera Sculeni. Cele mai numeroase și mai vizitate sunt cîrciumele, care vestes mustul prin hîrtii lipite la ferestre.

Mai există și o croitorie, cu un surtuc agățat în ușă ca să atragă celor care nu citesc firma ”Croitorie bărbătească”.

Alte aspecte din bariera Sculeni? Casele mici și cocoșate, drumul îngropat în praf și străbătut de carele cu boi, cîrciumele care alcoolizează pe locuitori – iată elementele disparate ale unui aspect unic și general.

Poate mai e un aspect caracteristic și cortegiul funerar, care transporta un mort spre cimitirul evreiesc. Trei moșnegi cu caftane și bărbi ortodoxe purtau pe umerii lor o targă încărcată cu flori. Sub flori, cadavrul. În urmă, femei care boceau și copii speriați.

Cortegiul parcurgea drumul de țară. Ocolind lanurile de porumb și bostănăriile, mergînd spre un cimitir izolat între ogoare și șine de tren.

1936

Robot, Alexandru. Portretul unei periferii // Robot, Alexandru. Îmblânzitorul de cuvinte. – București: Litera internațional; Ch.: Litera, 2003. – p. 250 – 251.

CUM A FOST PRIMIT 1936 LA CHIȘINĂU

Deci am să vă povestesc întîlnirea mea cu anul 1936, pe care l-am văzut imediat ce a descins la Chișinău. Peripețiile încep abia la orele unsprezece, sunate cu gravitate de orologiul primăriei. Pe Alexandru cel Bun nu mai era nimeni. Cu un ceas înainte animația era la paroxism. Copiii trăgeau de coada buhaiului, măscăricii cu capra dădeau reprezentații benevol și un plug tras de patru boi demonstra în fața primăriei. Dar în cele din urmă buhaiul a amuțit, măscăricii și plugul au dispărut.

M-am plimbat pe toate străzile. Am trecut pe sub ferestrele prefecturii, unde sub lămpi puternice se învîrteau în piruete rochii și uniforme. Orchestra repeta valsuri și tangouri… Am trecut apoi pe lîngă școala poloneză, unde colonia locală aștepta cu exuberanță un an nou.

M-am oprit în fața restaurantului Londra, unde chelnerii gravi și decrepiți serveau doamnelor elegante pahare și farfurii.

La Camera de comerț, ferestrele masive erau iluminate și rafale de muzică ușoară inundau în stradă. Ceva mai departe sinagoga stătea întunecată și tristă.

În centru străzile scăldate în lumină erau măturate de un vînt dezmierdător ca o briză marină.

Pe la periferie alcoolul, scandalul și armonica alcătuiau o atmosferă plină de vacarm.

În grădina Soborului, prin arborii diformi, ciorile se agitau și croncăneau.

Birjarii, adormiți pe capră, cu biciul atîrnînd peste spinarea calului cu greabăn la gît, așteptau nu un an nou, ci un client.

Un tramvai-fantomă, fără pasageri, traversa strada principală și tăia în două enigmatica noapte.

Dar Anul Nou m-a surprins prin mahalaua mea. Din cîrciumi, aroma de vin și nota sălbatică de muzică pătrundeau în uliță.

Era 12 fără 5. Cinci minute de neant. Apoi s-a dezlănțuit frenezia mulțimii. Clopotele Soborului, orologiile publice, pocnete de bici, de pistol, strigăte, lumină stinsă, totul pornise să urle, ca o nebunie colectivă.

Un minut de apocalips, de ospiciu.

Lumina s-a reaprins. Anul Nou venise. 1936 era prezent la Chișinău. 1935 devenise anacronic, încă o perlă la colierul trecutului.

1936

Robot, Alexandru. Cum a fost primit 1936 la Chișinău // Robot, Alexandru. Îmblânzitorul de cuvinte. – București: Litera internațional; Ch.: Litera, 2003. – p. 253 – 256.

1

Похожие записи

Ответить

Вы можете добавить теги и атрибуты: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>